Furtună Amanda se află de sâmbătă în largul coastelor Guatemalei măturând cele două ţări din America Centrală, provocând revărsări de ape şi pene de curent generalizate.
Preşedintele salvadorian Nayib Bukele a decretat duminică starea de urgenţă pe o perioadă de 15 zile, care poate fi prelungită, din cauza riscului unor alunecări de teren.
„Am trăit o situaţie destul de dificilă (…). Înregistrăm 14 decese”, iar „acest număr poate creşte”, a declarat ministrul de Interne salvadorian Mario Duran.
Potrivit autorităţilor, zece oameni au murit în capitala San Salvador şi la periferia acesteia, iar trei membri ai aceleiaşi familii au murit la San Juan Opico, în departamentul La Libertad. Nu a fost precizat unde a avut loc al 14-lea deces. De asemenea, o persoană a fost dată dispărută la San Salvador.
Cel puţin 4.200 de persoane din San Salvador s-au refugiat în adăposturi deschise de Protecţia Civilă după ce şi-au pierdut casele sau au fost evacuate din cauza unor riscuri, potrivit primarului capitalei, Ernesto Muyshondt.
„Ne confruntăm cu o situaţie fără precedent, o urgenţă de mare amploare, care se adaugă altei urgenţe enorme, cum ţara noastră nu a mai cunoscut vreodată”, a declarat Muyshondt, referindu-se la pandemia covid-19.
Peste 200 de case în întreaga ţară au fost inundate din cauza unor revărsări ale unor fluvii şi evacuarea riveranilor, potrivit directorul Protecţiei Civile salvadoriene William Hernandez. Acesta a anunţat de asemenea alunecări de teren, inundarea unor străzi şi pene de curent.
„În orele următoare va continua să plouă, ceea ce va provoca o creştere (a debitului) fluviilor, torente de noroi ar putea avea loc pe drumuri (…) şi inundaţii pe coasta de sud”, a anunţat Agenţia guatemaleză de prevenire a catastrofelor (Conred).
În El Salvador, o ţară cu 6,6 milioane de locuitori, 87% dintre cei 20.742 de kilometri pătraţi ai teritoriului sunt consideraţi foarte vulnerabili la fenomene climatice.