Tom Cruise ocupă rolul principal în cadrul distribuţiei, dar şi funcţia de producător. În aceste condiţii, Cruise se ocupă personal ca filmările să fie reluate în septembrie, iar „Misiune Imposibilă 7” să apară cât mai curând în cinematografe.
Conform presei britanice, Tom Cruise va construi un adevărat sat ferit de Covid-19 pentru ca lucrurile să meargă perfect din toate punctele de vedere. Acesta va fi amplasat în Oxfordshire, acolo unde se află o bază militară abandonată. Este vorba despre RAF Abingdon, o bază care se întinde pe o suprafață de 288 de hectare, care a fost construită în 1931 și folosită în perioada 1932-1992.
Citeşte şi: NASA a făcut anunţul! Primul film realizat în spaţiu va fi filmat pe Staţia Spaţială
Planul inițial prevedea ca filmările să aibă loc în Italia, însă pandemia de coronavirus a schimbat între timp locația în care va avea loc în Marea Britanie.
De asemenea, toți cei implicați vor fi testați în mod regulat pentru Covid-19. Printre vedetele filmului se numără actori precum Simon Pegg, Alec Baldwin, Vanessa Kirby și Rebecca Ferguson.
„Misiune Imposibilă 7” ar urma să fie lansat pe 21 noiembrie 2021.