Ponta: Legislaţia muncii nu trebuie să revină obligatoriu la trecut, dar dialogul social e important

Legislaţia muncii nu trebuie să revină obligatoriu la regulile aplicate anterior într-o anumită perioadă, dar dialogul social nu poate fi decât în avantajul investitorilor şi a oricărui proprietar, privat sau public, a declarat, joi, premierul Victor Ponta.
Romania TV
08 nov. 2012, 09:10
Ponta: Legislaţia muncii nu trebuie să revină obligatoriu la trecut, dar dialogul social e important

„Trăiesc un sentiment aproape ciudat: se împlinesc 24 de ore, pentru prima dată în scurtul meu mandat de prim-ministru, de când vorbesc doar despre economie. Nu vreau să fiu mai optimist decât este cazul, nu ştiu dacă acum, în 2012, după ce Barack Obama şi Bill Clinton au câştigat încă un mandat, în sfârşit se va aplica şi în România faimosul „It’s about economy, stupid!” (slogan folosit de Bill Clinton în 1992, când a câştigat pentru prima dată alegerile prezidenţiale în Statele Unite, semnificând întoarcerea la lucrurile importante-n.r.), dar oricum sunt 24 de ore de când vorbim despre economie, inclusiv în întâlniri instituţionale între preşedinte şi primul-ministru, la emisiuni de televiziune, astăzi la acest forum şi după-amiază, în momentul prezentării ofertei economice a coaliţiei majoritare. red că este absolut necesar aest lucru deoarece sunt convins că există o viaţă a României după alegerile din 9 decembrie”, a spus Ponta, la un seminar economic.

El a apreciat că României îi lipseşte o viziune economică de dezvoltare pentru următorii ani şi a arătat că este nevoie de disciplină bugetară şi de un alt mod de cheltuire a banilor publici.

Premierul a susţinut totodată că modificările legislative operate în sectorul energetic au pus bazele unei dezvoltări şi a explicat în acest context că „bătălia” de la Hidroelectrica a fost una simbolică, legată de capacitatea statului de a fi puternic atunci când interesele sale sunt grave periclitate.

„Cred că lumea economică privată este cea care va construi dezvoltarea României, cea publică trebuie doar să beneficieze şi să sprijine această dezvoltare. Cred de asemenea că nu poţi, într-o democraţie, să ai dezvoltare economică pe fondul unei nemulţumiri şi a unei frustrări sociale fără precedent. Nu sunt de părere că legislaţia muncii sau piaţa muncii trebuie să revină obligatoriu la tot ceea ce a fost într-o anumită perioadă istorică, însă cred că pentru orice investitor, orice proprietar privat sau public, un dialog social şi o atmosferă pozitivă nu poate fi decât în avantajul celor care investesc şi aşteaptă profit”, a conchis Ponta.

DailyBusiness
Cum a reușit să domine alegerile Călin Georgescu. Rețeaua secretă și sofisticată construită pe TikTok
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Ce profesie are Cristela: Soția lui Călin Georgescu a lansat mai multe cărți
Fanatik.ro
Dezvăluire bombă! Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: “Nole a fost primul om care m-a dus într-un bar!”
Capital.ro
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Playtech.ro
Ce înseamnă rusofil și legionar, cuvintele pe care le-au căutat românii pe Google după ce l-au votat pe Călin Georgescu
DailyBusiness
Alegeri prezidențiale 2024. Rezultate parțiale turul 1. Georgescu a sărit în vârf, Ciolacu și Lasconi se luptă pentru locul doi
Adevarul
Rusia a livrat Coreei de Nord un milion de barili de petrol, arată imagini din satelit
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Pericolul ascuns din frizerie. Multe persoane s-au îmbolnăvit
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
kanald.ro
Cine este Călin Georgescu, câștigătorul primului tur al alegerilor prezidențiale 2024. Ce avere are candidatul independent
Cancan.ro
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Se schimbă permisele, cu examen auto susținut din nou obligatoriu. Ce șoferi îl vor da
StirileBZI
Indemnizație de 50% în plus la pensie! Cine beneficiază de această creștere
Prosport.ro
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
stirilekanald.ro
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
substantial.ro
Votul Diasporei s-a încheiat: Călin Georgescu conduce în primul tur
MediaFlux
CUM a AJUNS CĂLIN GEORGESCU în TURUL II! BECALI a EXPLICAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
VIDEO: Traian Băsescu a așteptat zeci de minute la coadă, la vot, apoi „și-a luat-o” de la șeful de sală. Băsescu: „Ce ai? Ești nervos?”