Pentru că a fost printre puţinele cadre medicale neinfectate, lui Sorin i-a revenit sarcina de a coordona toată activitatea unităţii medicale.
„Noi ne-am trezit cu 60 de pacienți infectați… s-a decis ca și noi să ne controlăm și noi. S-a aflat că tot personalul are… am rămas doi asistenți și un medic. Fără auxiliari, fără infirmieri”, i-a declarat Sorin Grecu jurnalistului Dan Boantă.
„Practic este un întreg ritual în a te îmbracă și dezbracă. Trebuie să fii protejat, acoperit. Am lucrat cu 60 de persoane care erau pozitive dar și colegi de-ai noștri care erau de asemenea pozitivi”, îşi continuă Sorin povestea.
Deşi ar fi avut toate motivele s-o facă, Sorin nu s-a panicat. Ştia că nu are cine să-l ajute timp de câteva zile până aveau să ajungă ajutoarele de la protecția civilă, astfel că trebuia să se mobilizeze să îngijească pacienţii, care-şi puneau toate speranţele în el şi în ceilalţi doi colegi ai lui.
Sorin îşi aminteşte un moment cumplit, în care a simţit cea mai sfâşietoare neputinţă. La aproape 3 luni de la momentul declanșării epidemiei, a pierdut un pacient, deşi stătuse lângă ei 24 de ore din 24. A fost cu atât mai tragic cu cât pacientul nu avea boli asociate.
„I-a apărut febra, am încercat să o tratăm, a răspuns o singură dată la tratament, după care s-a ridicat din nou febra, l-am internat iar la o zi după am aflat că decedat. A fost șocant mai ales că era un pacient fără comorbidități asociate, iar asta a fost unul dintre semnalele care te fac să înțelegi că virusul acesta trebuie tratat cu maximă seriozitate”.
Familia şi-a văzut-o abia după trei luni, dar nu s-a putut bucura cum trebuie de revedere.
„Ei s-au bucurat enorm dar eu din păcate nu pot să mă bucur pe deplin. Nu pot să-i îmbrățișez cum mi-aș dori nu pot să-mi sărut soția și față, dar va veni și momentul asta și o să mă revanșez cu siguranță”, a spus Sorin Grecu.
Citeşte şi Când vom putea zbura spre Italia. Care sunt destinaţiile vizate de compania Blue Air
Sorin Grecu este de părere că virusul nu a fost învins şi cp urmează un al doilea val. Spune, însă, că oamenii vor fi mult mai pregătiţi de data aceasta.
„Eu zic că în cazul unui al doilea val, lumea acum știe ce are de făcut, mă gândesc la toată lumea. Cu siguranță o să fim mai pregătiți să întâmpinăm problemele care apar. Îmi doresc să fie că înainte deși știu că nu o să mai fie la fel”.