„În primul rând, bine aţi venit. Nu ne-am mai văzut de ceva timp. Eu eram în vacanţă în vară, când aţi făcut vizita aici, în România. Eu mă aflam într-un garaj”, le-a spus preşedintele, râzând, membrilor delegaţiei organismelor financiare internaţionale, în debutul întâlnirii.
În cadrul discuţiilor, şeful statului a arătat ă România are nevoie de soluţii pentru garantarea creşterii economice, unele investiţii fiind blocate de către demagogia politică. Băsescu a dat exemplul exploatării resurselor naturale neexploatate de aur şi cupru.
„Multe investiţii au fost blocate din cauza demagogiei politice. Nu ne putem aştepta la creştere economică doar din punctul de vedere al fondurilor de la Uniunea Europeană. Aici avem resurse naturale pe care le-am putea exploata”, a declarat Băsescu în discuţia avută cu delegaţia FMI, condusă de către Erik de Vrijer.
Şeful statului a arătat că exploatarea resurselor naturale va genera nu doar creştere economică, dar şi locuri de muncă, creşterea numărului angajaţilor fiind cea mai eficientă soluţie de eliminare a deficitului structural de la bugetul de pensii.
Băsescu a spus că România are nevoie soluţii de garantare a creşterii economice arătând că strategia pe care a propus-o Guvernul nu ar fi generat reacţii favorabile la Comisia Europeană. „Guvernul a trimis propria viziune privind dezvoltarea României până în 2020, dar reacţia Comisiei a fost destul de neplăcută. Cred că împreună cu FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană putem prefigura o strategie pe termen mediu privind creşterea economică„, a declarat Băsescu.
Preşedintele a arătat că, deşi România are un nivel de îndatorare redus şi se poate împrumuta la costuri mici, iar deficitul bugetar a scăzut constat, rămân problemele legate de absorbţia fondurilor UE şi de inconstanţa productivităţii sectorului agricol. „Încă nu am descoperit cheia prin care să garantăm creşterea economică”, a observat preşedintele.
Băsescu a arătat că agricultura nu poate contribui la creştere economică atâta vreme cât infrastructura actuală din acest sector va rămâne la nivelul de acum. „Toată lumea compară anul acesta cu anul 2012, abordare pe care o au şi politicienii. Trebuie să menţionez că anul 2011 a fost unul excepţional, cel mai bun din ultimii 30 de ani, în timp ce cu anul acesta ne situăm la medie. Luînd în considerare infrastructura pe care o avem în agricultură, potenţialul real este cel din 2012”, a spus preşedintele.
Delegaţia condusă de reprezentantul FMI, Erik de Vrijer, şi-a început vizita în România de marţi, 6 noiembrie.
Precedenta misiune a delegaţiei FMI, UE şi Băncii Mondiale în România a fost la începutul lunii august, la câteva zile după referendumul privind demiterea preşedintelui Traian Băsescu, din 29 iulie.