Cum arată noile uniforme ale Armatei Române. Potrivit Ministerul Apărării Naționale, noile uniforme au fost aprobate după ce timp de doi ani au fost analizate mai multe propuneri, prin expoziții itinerante, în principalele garnizoane din țară. Cadrele militare, soldații și gradații profesioniști au avut ocazia, prin intermediul unor chestionare, să-și exprime opinia cu privire la aspectul ținutelor. În urma sondajelor, s-a constatat că 52,29% din respondenți doreau ca pentru Forțele Terestre să se păstreze culoarea kaki, iar 60,29% să se păstreze buzunarele de formă clasică la veston, scrie Observatorul Militar.
Citește și: Un poliţist local şi-a scos uniforma la vânzare pe OLX. Coletul a ajuns la şeful său VIDEO
Designerul român s-a inspirat din uniforma românească din secolul XIX, mai exact uniformele de la Războiul de Independență și până la cel de-al Doilea Război Mondial. De asemenea, acesta s-a inspirat și din uniforma italiană a carabinierilor.
Cum arată noile uniforme ale Armatei Române
„Au fost prezentate în toate marile garnizoane din țară, s-au făcut chestionare și în cele din urmă schimbările sunt mai puține decât ceea ce gândisem eu inițial, dar se referă în mod special la croială, vorbim despre o croială modernă, o croială mult mai cambrată, mai frumoasă, care pune în evidență mai bine corpul uman.
M-am inspirat, am plecat de la uniforma românească de secol XIX, mă refer aici la uniformele românești de la Războiul de Independență și până în cel de-Al Doilea Război Mondial, inclusiv, deci partea tradițională, dar și din uniformele de serviciu, atenție, vorbim despre uniformele de serviciu și de oraș ale armatelor din statele NATO, vorbim de SUA, Anglia, Franța. Venisem cu o propunere de schimbare cromatică spre bej închis, din kaki să ne ducem spre bej închis, nu a fost acceptată de către militari această schimbare. M-am inspirat și din uniforma italiană care este una dintre cele mai frumoase, mă refer la carabinieri.”, a explicat Alexandru Ciucu pentru RealitateaPlus.
AUR vrea să introducă armata obligatorie
Copreședintele AUR, George Simion, a spus, vineri seara, la „Marius Tucă Show”, că vrea să introducă armata obligatorie. Claudiu Târziu a mai spus că AUR va lupta în Parlament pentru „interesul național”.
Marius Tucă le-a cerut invitaților săi de vineri serară, copreședinții AUR George Simion și Claudiu Târziu, să vorbească despre proiectele formațiunii politice care țin de identitatea românească și pe care vor să le treacă prin Parlament, în această legislatură.
„Licee și universități în limba română unde sunt comunități românești. De asemenea, pregătire militară obligatorie”, a spus și George Simion, la Marius Tucă Show.