Conform sursei citate, corul a fost înființat în perioada stării de urgenţă, pentru susţinerea rugăciunilor şi a cântărilor la liturghiile celebrate la Catedrala Catolică din Iaşi și transmise online. Acesta a continuat să funcţioneze şi în perioada stării de alertă, fiind format din surorile care locuiesc în aşezământul monahal de lângă catedrală şi dirijate şi acompaniate la orgă de doi preoţi de la parohia catedralei.
„Organistul a bănuit că a fost infectat cu noul coronavirus după ce a intrat în contact cu o persoană depistată pozitiv, motiv pentru care imediat a făcut testul pentru Covid-19. Rezultatul a fost pozitiv”, a explicat preotul Adrian Blăjuţă.
În acest caz au fost făcute 24 de teste, inclusiv episcopului diecezei de Iaşi, Iosif Păuleţ, şi episcopului emerit, Petru Gherghel. În total, şapte teste au fost pozitive.
Purtătorul de cuvânt al Episcopiei Romano-Catolice a declarat faptul că dirijorul şi organistul sunt internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase „Sf.Parascheva” din Iaşi, iar măicuţele la Spitalul CFR. Dintre cei opt infectaţi, doi au unele simptome uşoare ale bolii, restul fiind asimptomatici.