Transfer de putere în China. Cine va fi noul lider al ţării

La încheierea lucrărilor celui de-al XVIII-lea Congres al Partidului Comunist, Xi Jinping, un membru al aparatului de partid necunoscut marelui public, trebuie să preia postul lui Hu Jintao. 
Romania TV
08 nov. 2012, 12:36
Transfer de putere în China. Cine va fi noul lider al ţării

Cel de-al XVIII-lea Congres al Partidului Comunist Chinez (PCC) s-a deschis joi în faţa a peste 2.000 de delegaţi cu un semnal de alarmă al preşedintelui Hu Jintao, care a criticat corupţia endemică din ţară ce ar putea fi „fatală” pentru regim şi a îndemnat la mai multă democraţie, relatează AFP, citat de Mediafax.

Hu Jintao, în vârstă de 69 de ani, care ar urma să-i cedeze postul de secretar general al PCC lui Xi Jinping, în vârstă de 59 de ani, a îndemnat la transformarea Chinei într-o „putere maritimă”, în momentul în care se află în dispute cu Japonia şi alţi vecini, între care Vietnamul şi Filipine, legate de suveranitatea unor insule din Marea Chinei.

Beijingul, care intenţionează să contrabalanseze puterea americană în Pacific şi şi-a lansat primul portavion în septembrie, trebuie „să apere cu fermitate drepturile şi interesele sale maritime”, a subliniat preşedintele chinez.

În incinta solemnă a Palatului Poporului, Hu Jintao, care a făcut din ţara sa a doua puterea mondială în decurs de zece ani de preşedinţie, a ţinut un discurs de 90 de minute la încheierea căruia s-a arătat alarmat de corupţia galopantă care macină ţara.

Dacă eşuăm să tratăm problema corect, aceasta ar putea fi fatală” şi provoca „prăbuşirea partidului şi statului”, a precizat el, făcând aluzie la scandalurile politico-financiare în care au fost implicate familii ale unor oficiali de rang înalt, între care un membru al Biroului Politic, Bo Xilai, exclus din partid şi trimis în judecată.

PCC se va asigura ca niciun lider să „nu abuzeze de puterea sa”, a promis el.

Corupţia masivă care implică mii de oficiali de rang înalt figurează printre preocupările majore ale Congresului şi celor 2.270 de delegaţi.

Congresul se deschide la încheierea unui an greu pentru partidul unic, marcat de scandalul Bo Xilai şi dezvăluri privind averea familiei acestuia şi celei a premierului Wen Jiabao.

Bo Xilai urmează să fie judecat pentru corupţie şi abuz de putere. El este implicat, de asemenea, în asasinarea omului de afaceri britanic Neil Heywood de către soţia sa.

Averile colosale aparţinând familiilor unor lideri, între care cea a premierului Wen Jiabao şi cea a viitorului preşedinte Xi Jinping, au constituit subiectele unor dezvăluiri făcute de presă.

Hu Jintao a subliniat importanţa reformelor politice, un domeniu în care nu a reuşit să facă mare lucru, menţionând că „reforma structurii politice este o parte importantă a reformelor globale din China” şi îndemnând la „a arăta mai multă importanţă pentru ameliorarea sistemului democratic”, progresând „activ şi prudent”.

Pe scena imensă a sălii Palatului Poporului, decorată în roşu, Hu Jintao s-a exprimat sub privirea „vârstnicilor” partidului şi statului, între care a fostului preşedinte Jiang Zemin, în vârstă de 86 de ani (1993-2002), sau a fostului premier Li Peng, în vârstă de 84 de ani, aflat în funcţie în momentul reprimării „Primăverii de la Beijing” din 1989.

În domeniul economic, China trebuie să implimenteze „un nou model de creştere”, a declarat Hu Jintao, în timp ce a doua economie mondială este afectată de încetinire.

După „deceniul de aur” al lui Hu Jintao, creşterea economică a scăzut la aproximativ 7,5 la sută, cea mai mică de la criza financiară asiatică din perioada 1997-1998. O situaţie care provoacă deja o agitaţie socială recurentă, retransmisă de internauţi în pofida cenzurii.

În pofida acestor dificultăţi, PIB-ul Chinei se va dubla până în 2020 în raport cu 2010, a anunţat Hu Jintao.

La încheierea lucrărilor Congresului, care se va desfăşura până miercuri, Xi Jinping, un membru al aparatului de partid necunoscut marelui public, trebuie să preia postul lui Hu Jintao. Dacă tradiţia va fi respectată, va trebui să efectueze două mandate de cinci ani.

Moştenitor desemnat, Xi Jinping, vicepreşedinte începând din 2008, trebuie să fie numit în postul de secretar general al PCC, ceea ce îl face automat următorul preşedinte al Republicii Populare, o formalitate prevăzută pentru martie 2013.

„Fiu de prinţ” – tatăl său a luptat alături de Mao Zedong, fondatorul regimului – Xi Jinping moşteneşte o Chină în plină transformare şi care intenţioneză să-şi păstreze rangul de a doua putere mondială.

El va trebui, asemeni predecesorului său Hu Jintao, să găsească în permanenţă un consens între membrii Comitetului Permanent al Biroului Politic, organismul suprem al PCC care, de asemenea, trebuie să fie reînnoit.

Membrii săi s-ar putea restrânge de la nouă la şapte, cu scopul de a facilita luările de decizii şi de a reduce riscurile de conflict între „conservatori” şi „reformişti”.

În general, Xi Jinping este prezentat ca o persoană de compromis acceptată de ambele părţi. Li Keqiang este cel care îl va secunda şi îl va înlocui în martie pe Wen Jiabao în postul de premier.

În pofida plecării sale, Hu Jintao ar putea să păstreze preşedinţia puternicei Comisii Militare a PCC şi să-şi menţină astfel influenţa.

Membrii noului Comitet Permanent trebuie să fie prezentaţi la sfârşitul Congresului.

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Alexia Eram are planuri mari de Crăciun! Cu cine va petrece Sărbătorile de iarnă
Fanatik.ro
Ce să pui în bradul de Crăciun ca să ai parte de noroc și prosperitate în 2025. Energiile negative vor fi eliminate
Capital.ro
Statul vrea banii românilor. S-a dat ordinul în România. Se achită până la 9.720 lei anual
Playtech.ro
Unde s-a născut Iisus Hristos de fapt și de ce s-ar putea să nu fie Betleem, conform...
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Ovidiu Ioanițoaia cere bani de operație. Înșelăciunea cu care hackerii păcălesc oamenii din agenda jurnalistului
wowbiz.ro
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Milioane de români vor plăti aproape dublu de la 1 ianuarie. Lista prețurilor
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Mesajul tulburător postat de tânărul de 30 de ani din Deva înainte de a-și pune capăt zilelor. A transmis live pe Facebook, iar apoi s-a aruncat în fața mașinilor de pe un pod
Cancan.ro
Meteorologii Weather.com au modificat prognoza: Vin ninsorile în București!
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Proprietarii de case și terenuri, obligați să plătească. Taxe majorate cu 38% din 2025. NU scapă nimeni
StirileBZI
Această plantă nu trebuie să lipsească de pe masa de Crăciun! Atrage banii și bunăstarea
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
substantial.ro
Fondurile de pensii private din România înregistrează o creștere semnificativă a activelor
MediaFlux
PLATA cu CARDUL se SCHIMBĂ RADICAL! DISPARE în câteva ORE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce filme mai vedem de Crăciun? Ce cărți merită citite? Ce jocuri video să încercăm? Recomandări proaspete pentru sărbători