Ministerul Muncii va trimite Parlamentului, în cursul zilei de vineri, mai multe amendamente care să flexibilizeze măsura privind reducerea timpului de lucru, prevăzută prin OUG 132/2020, a anunţat joi ministrul Raluca Turcan.
„Uzina Dacia din Mioveni şi-a întrerupt activitatea din cauza crizei de semiconductori la nivel global, situaţie care afectează 50%-60% din activitatea de producţie şi aproximativ 8.000 de lucrători. În acest context, am discutat astăzi (joi, n.r.) cu Asociaţia Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) şi cu reprezentanţii Confederaţiei Patronale Concordia despre necesitatea adoptării rapide a prevederilor privind reducerea timpului de muncă, proiect aflat acum în Legislativ şi la completarea căruia am lucrat împreună cu reprezentanţii patronatelor. Ministerul Muncii va trimite la Parlament, în cursul zilei de mâine, amendamentele pe care le-am formulat în acest sens, cu rolul de a flexibiliza măsura referitoare la reducerea timpului de muncă. Voi solicita dezbaterea proiectului de lege în procedură de urgenţă, pentru a veni astfel în sprijinul companiilor care se confruntă cu situaţii dificile şi care vor să acceseze această formă de sprijin”, a scris ministrul Raluca Turcan, pe Facebook.
Raluca Turcan a precizat, într-un comunicat de presă, că una dintre propuneri vizează o reducere cu 80% a timpului de lucru, faţă de 50% în prezent. Ministrul Muncii a precizat că autorităţile intenţionează să ofere posibilitatea ca programul de lucru să poată fi modificat ori de câte ori situaţia o impune, dar angajatorul va fi obligat să justifice de fiecare dată această schimbare.
Citeşte şi: O Dacia Duster a fost filmată în timp ce trage o remorcă plină de baloţi de fân VIDEO
„Amendamentele vizează întreg mediul de afaceri, pentru că interesul nostru este să păstrăm locurile de muncă. În ceea ce priveşte flexibilizarea zilelor lucrătoare, vrem să dăm posibilitatea ca programul de lucru să poată fi modificat ori de câte ori situaţia o impune, dar angajatorul va fi obligat să justifice de fiecare dată această schimbare. O altă modificare se referă la comunicarea către angajat. Dorim să introducem în lege şi situaţiile excepţionale care, iată, pot să apară. Prin urmare, în astfel de situaţii, comunicarea către salariat va putea să se facă cu cel puţin 24 de ore anterior aplicării efective a măsurii, faţă de 5 zile în mod obişnuit, în cazul în care intervine o modificare a programului cauzată de o creştere a activităţii sau dacă se impune înlocuirea unui salariat care se află în imposibilitatea de a presta activitate conform programului de lucru. Pentru a veni atât în sprijinul angajatorilor, cât şi al salariaţilor, am propus posibilitatea ca timpul de muncă să fie redus până la 80% din durata zilnică, săptămânală sau lunară, faţă de 50% cât e în prezent”, a declarat Raluca Turcan, citată în comunicatul de presă.