CCR amână verdictul asupra proiectului de lege privind protecţia consumatorilor împotriva dobânzilor excesive

Curtea Constituţională a României (CCR)  a amânat  miercuri, un verdict legat de sesizarea asupra proiectului de lege privind protecţia consumatorilor împotriva dobânzilor excesive.
Romania TV
10 iun. 2020, 05:56
CCR amână verdictul asupra proiectului de lege privind protecţia consumatorilor împotriva dobânzilor excesive

UPDATE: Curtea Constituţională a României (CCR) a amânat miercuri, pentru 8 iulie, pronunţarea pe sesizarea asupra proiectului de lege privind protecţia consumatorilor împotriva dobânzilor excesive.

Sesizarea a fost formulată şi transmisă Curţii Constituţionale de către grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal.

Pe 6 mai, plenul Camerei Deputaţilor a dat vot favorabil proiectului de lege privind protecţia consumatorilor împotriva dobânzilor excesive, în scopul menţinerii echilibrului contractual şi al asigurării integrităţii pieţei financiar-bancare interne.

Deputaţii au adoptat un amendament respins iniţial de comisiile de specialitate, potrivit căruia, „prin excepţie de la prevederile art.5, în cazul creditelor de consum în valoare maximă de 15.000 de lei, suma totală de rambursat de către consumator nu poate depăşi dublul sumei împrumutate. Articolul 5 prevede că „dobânda anuală efectivă în cazul creditelor de consum nu poate depăşi cu mai mult de 15 puncte procentuale dobânda de referinţă practicată de BNR”.

Au votat pentru amendamentul iniţiat de deputatul minorităţilor naţionale Iulius Marian Firczak 177 de deputaţi, 80 au fost împotrivă şi cinci s-au abţinut.

Potrivit unui alt amendament, creditor financiar este o instituţie de credit autorizată de Banca Naţională a României, o sucursală din România a unei instituţii de credit străine, o instituţie financiară nebancară sau o entitate care desfăşoară activitatea de recuperare creanţe.

Un articol modificat de deputaţi prevede că „dobânda anuală efectivă la creditele imobiliare nu poate depăşi cu mai mult de două puncte procentuale dobânda de referinţă practicată de BNR pe piaţa financiar-bancară internă; în cazul în care creditorul financiar este o instituţie financiară nebancară, dobânda anuală efectivă la creditele imobiliare nu poate depăşi dublul dobânzii de referinţă practicată de BNR pe piaţa financiar-bancară internă”.

Un alt amendament prevede că dobânda anuală efectivă în cazul creditelor de consum nu poate depăşi cu mai mult de 15 puncte procentuale dobânda de referinţă practicată de BNR.

Deputatul USR Cosette Chichirău a calificat proiectul de lege ca fiind populist şi neconstituţional.

„În martie 2019, CCR a declarat, cu unanimitate de voturi, ‘pachetul de legi Zamfir’ neconstituţional. Acest proiect reia una dintre ideile din acest pachet – şi anume plafonarea dobânzilor. (…) Prin acest proiect, unii parlamentari îşi rezolvă problemele de familie sau cele de interes personal, de natură penală”, a argumentat aceasta, cerând respingerea proiectului.

Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a subliniat că proiectul are ca obiectiv plafonarea dobânzilor în România, în condiţiile în care, pe alocuri, media dobânzii este de 4 ori mai mare faţă de media Uniunii Europene. ”Cred că e momentul ca românii să nu mai plătească cele mai mari dobânzi din Europa”, a susţinut Simonis.

Citeşte şi: CTP, despre starea de alertă: „Îţi trebuie tărie să nu deschizi restaurantele”

DailyBusiness
Alegeri prezidențiale 2024. Românii din Diaspora VOTEAZĂ!
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Cum se bea, de fapt, apa. Este o greșeală uriașă pe care o facem toți. Prea puțini români știu cum se realizează o hidratare corectă
Capital.ro
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Adevarul
Dacă stăm jos mai mult de 10 ore pe zi riscăm să murim. Descoperirile șocante ale specialiștilor privind sedentarismul
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Mircea Badea, deconspirat de Carmen Brumă. Să-l mai credem?
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Adriana Bahmuțeanu și George Restivan sunt ÎMPREUNĂ! Când a venit el pe furiș, în România: Silviu Prigoană a aflat…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Lovitură imensă pentru UDREA. Dezvăluirea care cutremură toată închisoarea
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Salvamont Prahova avertizează asupra riscului de avalanșe la altitudini mari
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni