Ce prevede programul de guvernare al USL: De la TVA de 19% până la medicamente compensate cu 90%

Pensii mărite, salariul minim crescut şi taxe şi impozite reduse. Asta promite Uniunea Social Liberală dacă va ajunge din nou la guvernare după 9 decembrie. USL şi-a prezentat joi programul "România Puternică". VEZI BROŞURA
Romania TV
08 nov. 2012, 14:38
Ce prevede programul de guvernare al USL: De la TVA de 19% până la medicamente compensate cu 90%

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, la evenimentul de lansare a programului de guvernare a USL, că Uniunea are patru direcţii strategice prioritare pentru dezvoltarea României în perioada următoare – agricultura, energia, reindustrializarea, infrastructura. Premierul a precizat că aceste patru direcţii au la bază cele patru domenii cheie: educaţia şi sănătatea, administraţia publică, mediul de afaceri şi politica socială, potrivit Mediafax.

El a spus că cele patru direcţii prioritare menţionate pot fi dezvoltate într-un sistem constituţional care va pune bazele „României puternice”, în care vor fi mai puţine conflicte, în care instituţiile să îşi ştie rolul şi locul în societate, şi care să definescă o societate predictibilă, stabilă.

„Sper să nu fie interpret doar ca o ironie, dar nu cred că trebuie să vă vorbesc câte cute am pe frunte, cât păr alb, nu cred că interesează, cu atât mai puţin pe cei care votează pe 9 decembrie. Pe ei îi interesază să ştie de la noi, liderii USL, cum vedem România în perioada imediat următoare”, a spus Ponta.

El a precizat că în aceste şase luni e guvernare a învăţat foarte mult, el arătând că „diferenţa dintre a propune soluţii şi a începe să le aplici e foarte mare”.

Iată principalele prevederi ale programului:

– reducerea treptată, în următorii 4 ani, a CAS‐ului datorat de angajator cu 5 puncte procentuale, concomitent cu creșterea progresivă, până în anul 2016, a salariului minim pe economie până la 1.200 RON.

– reducerea TVA la producătorii agricoli de la 24% la 9%, iar 15% se întoarce la producător în momentul în care prezintă factura. Măsura va fi valabilă doar pentru producție și nu pe lanțul de prelucrare

– după 4 ani de mandat al guvernului USL, TVA va reveni la 19%.

– păstrăm plafon 16% și introducem, pe parcursul mandatului, impozitul diferenţiat pe venitul salarial cu deductibilităţi fiscale: cote de 8%, 12% și 16%, ce vor fi stabilite pe grile de venit

– reducerea la jumătate a numărului de taxe parafiscale
– creşterea deductibilităţii cheltuielilor în cercetar şi dezvoltare de la 20% la 50%.

 

Totodată, USL îşi propune o serie de investiţii majore:

a. Centru universitar în fiecare regiune

b. Centru sportiv polivalent de nivel internațional în fiecare regiune

c. 6 aeroporturi internaționale la standard Schengen (Henri Coandă, Băneasa, Timișoara, Cluj, Iași, Constanța).

d. Sistem de urgență, cu pompieri, ambulanță și poliție în fiecare regiune. Sistem național integrat de urgență
puternic cu prezență în fiecare regiune de dezvoltare prin 112, Pompieri ‐ SMURD, Ambulanța și Poliția

e. Până la finalul anului 2014 deschiderea a 3 baze aeriene de salvare SMURD, astfel acoperind fiecare regiune de
dezvoltare cu un elicopter SMURD

f. Construcția și dotarea la standarde europene a 8 spitale regionale

g. Dezvoltarea spitalelor județene de urgență de interes strategic și creșterea competenței lor

h. Dezvoltarea Portului Constanța, ca port regional strategic în participarea la Strategia Dunării (pentru dezvoltarea porturilor dunărene)

i. Realizarea a 5 centre principale de transport internodal (București, Timișoara, Constanța, Iași și Brașov) și 6 centre secundare (Craiova, Cluj, Târgu Mureș, Suceava, Giurgiu și Pitești).

j. Infrastructură feroviară: finalizarea a 16 eurostații în reședințele de județ.
Un alt obiectiv este finalizarea autostrăzilor Bucureşti-Arad, Transilvania, Bucureşti-Braşov şi a centurii Capitalei. De asemenea, PNL şi PSD îşi propun să demareze construcţia canalului Siret-Bărăgan pentru a rezolva problema irigaţiilor în Moldova şi Muntenia.

 

În domeniul agriculturii, USL îşi propune următoarele ţinte:

– subvenţii pentru cercetarea în agricultură
– încurajarea agriculturii ecologice
– refacerea sistemului de irigaţii prin cu fonduri europene şi parteneriate public-privat
– creşterea bazei de impozitare şi crearea de locuri de muncă prin programul TRADECO (tradițional și ecologic). Programul TRADECO se face prin colaborare între autorități locale, ministerul Agriculturii și ministerul Finanțelor, prin includerea într‐o activitate sistematică a categoriei „lucrători familiali nesalarizați” (cca 1,4 milioane persoane,
în special din rural).

Secţiunea Energie are ca propuneri:

– asigurarea tranzacţionării produselor energetice în mod transparent
– continuarea privatizărilor în sistemul energetic ‐ sumele obținute vor fi utilizate pentru retehnologizare și investiții de mediu.
– implementarea unui program pentru diversificarea surselor şi rutelor de aprovizionare şi limitarea dependenţei de aprovizionare cu resurse energetice din import.
– integrarea gospodăriilor cu venituri reduse într‐un program special de creştere a eficienţei energetice în care accentul se pune reabilitarea termică a blocurilor de locuințe, eficientizarea instalațiilor de încălzire din gospodării şi folosirea surselor alternative de energie.
– extinderea activităţilor de explorare şi exploatare a zăcămintelor de ţiţei din bazinul Mării Negre.
– alimentarea zonelor rurale izolate cu generatoare eoliene sau microhidrocentrale.

În domeniul sănătăţii, USL promite compensarea medicamentelor în mod real cu 90% pentru pensionarii cu pensii sub 1000 de lei, înfiinţarea de spitale noi, extinderea sistemului SMURD la nivel naţional şi înfiinţarea companiei farmaceutice naţionale care se va construi pe nucleul Fabricii Antibiotice Iași și va integra Unifarm, Oficiul Central de Stocare pentru Situații Speciale, Sanevit Arad și Departamentul de Vaccinuri de la Institutul Cantacuzino.

În sectorul educaţiei, useliştii îşi propun:

– subvenţionarea internetului la şcolile de la sate

– realizarea de puncte de internet wireless gratuit în jurul instituțiilor publice.
– subvenţionarea cu 10‐15% la achizţionarea de manuale de către studenți și elevi (pe baza carnetului de studiu).
– introducerea programului „Masă Caldă” pentru elevii din ciclul primar.
– demararea proiectului „Campusuri şcolare şi licee în mediul rural”, care să asigure copiilor de pe o rază de până la 15 Km servicii de educație până la nivel liceal, burse, cămin, cantină și/sau transport zilnic (reluarea proiectului microbuzelor școlare), după caz, bază sportivă și locuințe pentru cadrele didactice.

În ceea ce priveşte politicile sociale, USL îşi asumă:

– indexarea pensiilor cu rata inflaţiei
– introducerea sistemului conturilor individuale de economisire pentru pensia publică (Pilon I).
– introducerea sistemului facultativ de pensii ocupaționale.
– politici de reducere a sărăciei, pentru 580.000 persoane, până în anul 2020.

O secţiune specială vizează o nouă Constituţie.

– introducerea unui nou nivel compatibil cu cel european, regiunea. Este vorba despre o reformă mai amplă a
aparatului administrativ, care nu presupune desființarea județelor.
– un proces de regionalizare decis prin referendum, de către cetățenii României.

– introducerea procedurii de „recall”, dupa model american – referendum local prin care se poate retrage mandatul parlamentarului „traseist”.
– lipsa cvorumului de prezenţă necesar validării referendumului va fi prevăzută în Constituție

USL vrea să limiteze puterile preşedintelui:

– reglementarea mai clară a art. 103 referitor la procedura de investire a Guvernului, astfel încât: președintele să fie obligat să țină cont, în procesul de desemnare a candidatului pentru funcția de prim‐ministru, de majoritatea parlamentară rezultată în urma negocierilor politice (ante sau post‐electorale), în condițiile în care nu există un partid sau o alianţă politică care a obţinut majoritatea absolută. Președintele să desemneze pentru funcția de prim‐ministru persoana propusă de partidul sau alianța politică care a obținut peste 50% în alegerile legislative.
– modificarea art. 134 vizând numirea în funcţie a judecătorilor şi a procurorilor, prin formalizarea rolului
președintelui și al Ministrului Justiției.
– reforma CCR: modificarea procedurii de desemnare a membrilor Curţii Constituţionale pentru limitarea influenței
factorului politic.
– raționalizarea (limitarea) acțiunii Guvernului de a‐și angaja răspunderea în fața Camerei Deputaților și a Senatului, la o singură asumare pe sesiune.

În ceea ce priveşte politica externă, USL susţine:

– continuarea și consolidarea parteneriatului strategic cu SUA
– scoaterea din Strategia Națională de Apărare a presei ca posibilă ameninţare

– deschiderea a 6 centre de promovare a proiectelor public-privat în Republica Moldova, China, Rusia, India, Brazilia.
– sprijinirea integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană.
– deschiderea de noi consulate în zone în care România are interes (de ex. Italia, Spania și Portugalia), precum și diminuarea taxelor consulare.

În justiţie, USL are următoarele obiective:

– eliminarea influenţei politice asupra sistemului judiciar
– Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va administra bugetul sistemului judiciar astfel încât, profesioniștii din justiție să nu poată fi influențați prin politicile de alocare a resurselor publice.
– politicile anticorupţie vor viza și problemele din domeniul justiției, al achizițiilor publice, spitale și școli, zonele care afectează cel mai mult viața românilor și ignorate în ultimii ani.
– demascarea corupţiei guvernării PDL şi trimiterea în fața Justiției pe cei care au jefuit din banul public.
– extinderea şi îmbunătăţirea sistemului de asistenţă judiciară gratuităîn paralel cu derularea unor ample
campanii de informare a publicului larg cu privire la acest drept, mai ales în zonele defavorizate (rurale, depopulate) și pentru categorii sociale marginalizate (persoane vârstnice, cu venituri mici etc.).
– asigurarea răspunderii magistraţilor în cazul abuzurilor și încălcării flagrante a legii.
– extinderea metodele moderne de soluţionare prejudiciară a conflictelor, pentru creșterea celerității actului de justiție și pentru reducerea costurilor sale.

 

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Imagini din culise, care nu s-au difuzat la TV! Ce a putut face Gina Pistol după ce Smiley a pierdut finala Vocea României
Fanatik.ro
Adevărul despre relația dintre Cristela și Călin Georgescu. Cum s-au cunoscut, de fapt
Capital.ro
Avertisment pentru toți cei care țin banii la saltea. Ce trebuie să faceți cu numerarul. E obligatoriu
Playtech.ro
Câte pahare de vin se beau la masa de Crăciun, de fapt. Greșeala pe care o fac aproape toți românii
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Spionii lui Gigi Becali au descoperit un triunghi amoros la FCSB: Ngezana i-a furat colegului iubita româncă
wowbiz.ro
Karmen și Bogdan Căplescu, din nou împreună?! Cum au fost surprinși, după divorț
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
S-a împlinit visul de decenii al românilor. O șansă unică pentru actuala generație
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
A început Jubileul din 2025! Papa Francis a inițiat ceremonia de deschidere a Anului Sfânt
Cancan.ro
Vești PROASTE pentru românii care petrec Crăciunul pe Valea Prahovei! Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Elena Udrea e distrusă. Anunț din spatele gratiilor
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva lui înainte de Crăciun. Fostul ministru: „Sărbătorim în familie”
substantial.ro
Avion al Azerbaijan Airlines, căzut de Crăciun, suspectat de probleme legate de apărarea antiaeriană
MediaFlux
MILIOANE de PENSIONARI au primit MAJORĂRI! ANUNȚ privind RECALCULAREA PENSIILOR
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Misterul sărbătoririi numelor de Cristian și Cristina: Tradiție sau confuzie?