Condiţiile PSD, USR şi Pro România pentru prelungirea stării de alertă după 15 iunie. Ce au discutat cu Raed Arafat

Secretarul de stat, Raed Arafat, a avut, la Parlament, miercuri o întâlnire cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, pe tema stării de alertă, la care au fost prezenţi lideri ai mai multor grupuri parlamentare, între care preşedintele USR, Dan Barna, şi liderul Pro România, Victor Ponta. Potrivit unor surse politice, Raed Arafat a insistat ca trebuie prelungită aceasta stare, în timp ce social-democraţii ar vrea un proiect de lege prin care să se impună anumite restricţii.
Romania TV
10 iun. 2020, 07:02
Condiţiile PSD, USR şi Pro România pentru prelungirea stării de alertă după 15 iunie. Ce au discutat cu Raed Arafat

Surse politice au declarat pentru Agerpres că s-a discutat despre redeschiderea spitalelor, în condiţiile în care trebuie ajutaţi bolnavii cronici să aibă acces la tratament. De asemenea, s-a convenit oprirea achiziţiilor directe făcute de Guvern, au precizat sursele citate.

De asemenea, s-a căzut de acord ca cei care vin din zone cu risc epidemiologic să stea în izolare 14 zile, dar să fie şi testaţi la finalul acestei perioade – ceea ce nu se întâmplă în prezent.

De asemenea, trebuie să se păstreze purtarea măştii în spaţii închise şi distanţarea socială.

Potrivit surselor, se aşteaptă propunerea concretă a Guvernului, pentru că aceste măsuri pot fi implementate şi fără stare de alertă.

„PSD va sprijini în Parlament implementarea unor măsuri responsabile de protecţie la adresa populaţiei”, au mai precizat sursele citate.

 

Președintele Klaus Iohannis a declarat marţi că se impune prelungirea stării de alertă, dar că măsurile restrictive vor fi mai puține decât sunt acum în vigoare, şi le-a transmis parlamentarilor un apel la responsabilitate.

„Având în vedere că nu avem o scădere semnificativă a numărului de îmbolnăviri noi, faptul că avem în continuare în jur de 150 de persoane la tratament intensiv internați în spitale, faptul că și ultimul weekend de relaxare totuși s-a simțit, nu în sens bun, la numărul de îmbolnăviri noi, ne face să fim în continuare precauți și suntem de părere că se impune prelungirea stării de alertă.

Sigur, vor fi mai puține restricții propuse, va fi un pic mai simplu, dar considerăm că nu se poate continua fără a avea acest instrument numit starea de alertă.

Gândiți-vă că sunt măsuri care obligatoriu trebuie continuate aproape cu caracter permanent – distanțarea, portul măștii în interior – extrem de important, măsurile de igienă, evitarea aglomerărilor mari, aceste lucruri trebuie să înțelegem că vor rămâne în continuare.

Evident, Guvernul va dezbate în ședință de guvern această chestiune, dar, repet: măsurile restrictive propuse pentru continuarea stării de alertă vor fi mai puține decât sunt acum în vigoare.

Stimați parlamentari, fiți responsabili! Gândiți-vă că virusul nu dispare printr-un vot în Parlament. Dar dacă sprijiniți Guvernul, atunci putem să controlăm eficient – și am dovedit-o, putem să controlăm eficient această răspândire a epidemiei.

Vreau să subliniez în mod expres: Guvernul a luat cele mai bune măsuri, a luat măsurile care au dus la o răspândire foarte limitată a acestei epidemii.

Ați urmărit probabil un studiu foarte nou al unui institut prestigios din Londra. Ne spune că, fără aceste măsuri, în lume, mai ales în Europa, am fi avut milioane de decese. Faptul că am impus noi, în România, din timp aceste măsuri ne-a făcut să controlăm răspândirea epidemiei cât de mult s-a putut controla.

Stimați parlamentari, nu puneți sub semnul întrebării acum, la final, aceste măsuri care s-au dovedit a fi corecte!”, a declarat Klaus Iohannis.

Citeşte şi: Raed Arafat: Clar ne pregătim pentru valul doi de coronavirus

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Imagini din culise, care nu s-au difuzat la TV! Ce a putut face Gina Pistol după ce Smiley a pierdut finala Vocea României
Fanatik.ro
Ce să pui în bradul de Crăciun ca să ai parte de noroc și prosperitate în 2025. Energiile negative vor fi eliminate
Capital.ro
Se schimbă buletinele. Cartea electronică de identitate care se introduce în toată România
Playtech.ro
Unde s-a născut Iisus Hristos de fapt și de ce s-ar putea să nu fie Betleem, conform...
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Ovidiu Ioanițoaia cere bani de operație. Înșelăciunea cu care hackerii păcălesc oamenii din agenda jurnalistului
wowbiz.ro
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Crăciun. Zodii care își schimbă cercul de prieteni anul viitor. Renunță la oamenii falși
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Mesajul tulburător postat de tânărul de 30 de ani din Deva înainte de a-și pune capăt zilelor. A transmis live pe Facebook, iar apoi s-a aruncat în fața mașinilor de pe un pod
Cancan.ro
Meteorologii Weather.com au modificat prognoza: Vin ninsorile în București!
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Statul vrea banii românilor. S-a dat ordinul în România. Se achită până la 9.720 lei anual
StirileBZI
Această plantă nu trebuie să lipsească de pe masa de Crăciun! Atrage banii și bunăstarea
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
substantial.ro
Nadia Comăneci transmite felicitări sportivilor români după Jocurile Olimpice de la Paris 2024
MediaFlux
PLATA cu CARDUL se SCHIMBĂ RADICAL! DISPARE în câteva ORE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Misterul sărbătoririi numelor de Cristian și Cristina: Tradiție sau confuzie?