Medicamentul minune anti-Covid, descoperit în Israel. La câteva zile după administrare, 29 din 30 de pacienţii aflaţi în stare gravă au fost externaţi

Un medicament anti-Covid dezvoltat la Spitalul Ichilov, din Tel Aviv, a primit rezultate pozitive în urma unui studiu preliminar. Acesta ajută la prevenirea furtunii mortale de citokine, spun cercetătorii.
Daniel Spătaru
05 feb. 2021, 19:13
Medicamentul minune anti-Covid, descoperit în Israel. La câteva zile după administrare, 29 din 30 de pacienţii aflaţi în stare gravă au fost externaţi

Testele preliminare arată că 29 din 30 de pacienți infectați cu Sars-Cov-2, aflați în stare gravă, și cărora li s-a administrat medicamentul, denumit EXO-CD24, o dată pe zi, s-au recuperat complet în termen de cinci zile şi chiar au fost externaţi, după cum scrie Times of Israel.

Profesorul Nadir Arber (foto) spune că a testat medicamentul pe pacienții infectați cu simptome moderate și grave. El combate furtuna de citokine – o reacție imună potențial letală la infecția cu coronavirus despre care se crede că este responsabilă pentru o mare parte din decesele asociate bolii. Potrivit testelor preliminare, medicamentul a dovedit o eficiență de 95%. Arber spune că medicamentul, numit EXO-CD24, este ieftin, eficient și trebuie administrat o dată pe zi timp de cinci zile. Folosește exosomi – mici saci purtători care transportă materiale între celule – pentru a livra o proteină numită CD24 în plămâni, pe care profesorul Arber a petrecut-o zeci de ani cercetând-o. Această proteină este localizată pe suprafaţa celulelor şi are un rol bine cunoscut şi important în reglarea sistemului imunitar, a declarat cercetatorul Shiran Shapira. de la laboratorul Arber. Proteina ajută la calmarea sistemului imunitar și la reducerea furtunii de citokine.

Citeşte şi Premierul Netanyahu a prezentat succesul vaccinării în Israel: Cazurile de Covid s-au redus cu aproape 50% la persoanele de peste 60 de ani

Dintre cei 30 de pacienți cărora li s-a administrat medicamentul, 29 au prezentat o îmbunătățire semnificativă în termen de două zile și au fost externați din spital, după maxim cinci zile.

Spitalul Ichilov, din Tel Aviv, a cerut Comitetului Helsinki să extindă studiul.

Citeşte şi Peste 20.000 de evrei ultraortodocşi au sfidat restricțiile și au asistat la o înmormântare, la Ierusalim. Israelul prelungește izolarea cu cinci săptămâni

Spynews
Marina își trăia zilele cu spaimă, chiar înainte să fie omorâtă. Ce au descoperit autoritățile despre crima care a tulburat liniștea din Brăila
Bzi.ro
Ianis Hagi și Elena nu pot pleca în luna de miere! Ce se întâmplă în familia lor, după nuntă
Fanatik.ro
Când se schimbă vremea. Meteorologii ANM vin cu noi vești proaste
Capital.ro
Doliu în lumea muzicii. Adio, dragă DOAMNĂ! Muzica ei va fi eternă
Playtech.ro
A suferit CUMPLIT după DIVORȚ! Știi cine e, astăzi, fata din imagine?
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
De ce circulă în continuare TIR-urile pe Transfăgărășan. Suspiciuni de șpagă pe Valea Oltului pentru tranzit
Spynews
”L-am ucis și l-am băgat în troler”. Declarația tulburătoare a criminalului care l-a omorât pe bărbatul găsit fără suflare în geamantan. Cum și-a explicat gestul
Spynews
Decizie dură luată de Oana Roman față de Marius Elisei! I-a deschis proces penal! Vedeta s-a săturat să aștepte ca el să fie tată pentru fiica lui! Exclusiv
Evz.ro
România blocată. După Valea Oltului, Autostrada A3 București Ploiești. Cât țin restricțiile
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Nu e iluzie optică! Ce și-a construit în balconul apartamentului acest bărbat din Cluj-Napoca
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Medicii au CONFIRMAT! Ce se intampla cu Joe Biden in aceste momente
Capital.ro
Asociațiile de proprietari nu sunt obligate. Proprietarii de apartamente nu au drept. Legea spune clar
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Calvarul de nedescris prin care a trecut doctorița Marina, înainte să fie găsită moartă în cabinet!
substantial.ro
Studiu: Infecția cu SARS-CoV-2 și vaccinarea în timpul primului trimestru de sarcină nu cresc riscul de malformații congenitale
MediaFlux
Anunț OFICIAL de la Casa de Pensii. DECIZIA care SCHIMBĂ radical PENSIILE
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'