„Suntem în curs de elaborare a programului de relansare economică, în perioada post-COVID, care în mod clar are mai mulţi piloni de sprijin. (…) Obiectivul meu este ca în maxim 5 ani România să depăşească Produsul Intern Brut pe cap de locuitor mediu la nivel european şi venitul mediu pe care îl înregistrează cetăţenii la nivel european”, a afirmat Ludovic Orban, joi, la o întâlnire cu reprezentanţii IMM-urilor.
„Obiectivul nostru este ca, în următorii doi ani, să dăm drumul la aproape toate proiectele de care are nevoie România pentru a-şi asigura suportul indispensabil pentru dezvoltarea economică, pentru fructificarea oportunităţilor pe care le are România şi pentru a genera o dinamică economică fără precedent în România. Nu vă ascund că obiectivul meu e ca în maxim cinci ani România să depăşească Produsul Intern Brut pe cap de locuitor mediu la nivel european şi, evident, venitul mediu pe care îl înregistrează cetăţenii la nivel european”, a spus prim-ministrul, la videoconferinţa „Măsurile pentru relansarea economică a României”, organizată de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii.