Penticostalii îi cer lui Klaus Iohannis redeschiderea bisericilor „în cel mai scurt timp”

Creștinii penticostali îi cer președintelui Klaus Iohannis redeschiderea bisericilor, acesta fiind un drept fundamental, prevăzut atât de legile țării cât și de Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. 
Romania TV
11 iun. 2020, 20:04
Penticostalii îi cer lui Klaus Iohannis redeschiderea bisericilor

În scrisoarea semnată de președintele pastor Moise Ardelean și de secretarul general pastor Simion Bumbar, reprezentanții Cultului Creștin Penticostal „Biserica lui Dumnezeu Apostolică” din România spun că bisericile penticostale s-au conformat dispozițiilor legale, au respectat și aplicat măsurile și regulile impuse pentru prevenirea și combaterea coronavirusului, așteptând redeschiderea lăcașurilor de cult.

„Odată cu anunțarea măsurilor de relaxare, credincioșii au așteptat să se poată aduna în casele lor de rugăciune, așa cum s-a întâmplat și în alte țări din Uniunea Europeană, mult mai afectate decât țara noastră, care totuși au redeschis bisericile. Considerăm un lucru bun că unele biserici își pot desfășura slujbele în aer liber, în curțile lor, dar menționăm că nu toate bisericile noastre au această posibilitate, unele neavând la dispoziție un asemenea spațiu, mai ales cele de la orașe. Marea problemă a slujbelor în aer liber este vremea nefavorabilă, care uneori ne obligă să întrerupem slujbele și poate fi un pericol real de îmbolnăvire”, spun penticostalii în scrisoarea transmisă președintelui.

Citeşte şi: Klaus Iohannis: „Dosarul Mineriadei trenează de 30 de ani. E o ruşine şi o jignire profundă”

În acest context, ei îi solicită lui Iohannis ca „în cel mai scurt timp” să caute soluții pentru redeschiderea lăcașurilor de cult.

„Bisericile noastre vor respecta măsurile necesare pentru împiedicarea răspândirii noului coronavirus. Considerăm că redeschiderea lăcașurilor de cult este extrem de necesară pentru bunăstarea spirituală a credincioșilor noștri, cât și pentru a elibera o parte din tensiunea socială acumulată în această perioadă. Menționăm că actele de cult în bisericile noastre se oficiază cu participarea membrilor și nu au un caracter privat. Având în vedere nevoile spirituale ale credincioșilor și dreptul fundamental, prevăzut atât de legile țării cât și de Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care statuează că include libertatea unui om de a-și , solicităm redeschiderea lăcașurilor de cult”, se mai arată în scrisoare.

 

Spynews
EXCLUSIV | Cât s-a împrumutat Andrei Versace de la cămătari înainte să moară. Suma a tocat-o la ruletă, în câteva mâini
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Cum se spune corect: “viruși” sau “virusuri”? Confuzia pe care o fac mulți români
Capital.ro
Dispar banii cash. Capcana de care oamenii n-au fost conștienți. Băncile dau banii înapoi
Playtech.ro
Două eleve din România au obținut 2 medalii de argint și 2 de bronz la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Fete 2024
DailyBusiness
Sute de frigărui din carne de câine, scoase la vânzare. Ofițerii de ordine publică au intervenit de URGENȚĂ
Adevarul
Cum a fost păcălit un român să se căsătorească cu o indiancă în Marea Britanie
Spynews
Scandal monstru între Florin Salam și Tzancă Uraganu! Scenă ireală petrecută între cei doi artiști, cu tentă penală | VIDEO
Spynews
Imagini de Evul Mediu la Iași! Scandal cu pistoale și cuțite în plină stradă. Ireal ce a generat tulburătoarele scene | VIDEO
Evz.ro
Avertisment pentru utilizatorii de iPhone și Android. Riscuri mari la încărcarea prin USB
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
Roxana Dobre l‐a părăsit pe Florin Salam! Și-a luat copiii și a fugit
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Un bărbat a fost reținut de polițiști, după ce a înjunghiat un tânăr la o terasă din Neamț. Totul ar fi pornit de la un conflict spontan
Capital.ro
Autonomie în Ținutul Secuiesc! S-a aflat marele plan al maghiarilor: Îi vindeți pe români
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
stirilekanald.ro
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
substantial.ro
Primele decese din lume cauzate de virusul Oropouche înregistrate în Brazilia
MediaFlux
BANI în plus la PENSIE. Pensionarii care vor beneficia de 2 MAJORĂRI
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!