Vloggerul Alexandru Bălan “Colo” a fost plasat sub control judiciar, fiind acuzat de instigare publică, după ce a instigat la violenţă sexuală împotriva adolescentelor pe canalul său de Youtube.
Alexandra, iubita lui Alexandru Bălan, a postat, miercuri, un mesaj cu ocazia împlinirii a 6 ani de relație. “Te iubesc! La multi ani, noua! #6 ani de iubire! #love”, a scris Alexandra, însoțind mesajul cu o fotografie reprezentând un buchet de flori.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile faţă de Alexandru Bălan, cercetat pentru săvârşirea unei infracţiuni de instigare publică.
Vloggerul Alexandru Bălan “Colo” nu mai are voie să posteze nimic în mediul online şi nici să facă vlogging. Colo va fi cercetat în stare de libertate pentru că mesajul său este considerat unul extrem de periculos.
Vloggerul este urmărit pe YouTube de peste 850 de mii de persoane, majoritatea copii. El și-a cerut scuze pentru postările sale.
Alexandru Bălan a.k.a Colo este unul dintre cei mai urmăriți vloggeri, peste 850 de mii de urmăritori pe YouTube, plus alte mii de fani pe Insagram, TikTok sau Facebook. De aceea, el a colaborat cu multe brand-uri. Printre companiile care au vrut să colaboreze cu vlogger-ul se numără: Red Bull, Nestle, EvoMag sau Apa Bucovina, potrivit Libertatea.
Deși aceste brand-uri au colaborat cu Alexandru Bălan, majoritatea au refuzat să răspundă întrebărilor jurnaliștilor sau să iasă cu o declarație publică în acest caz.
Reamintim că Alexandru Bălan, a intrat în atenția publicului după ce un filmuleț în care spunea că minorele ar trebui violate din cauza felului în care se îmbracă. „Eu dacă nu eram în nicio relație cu nimeni, vă spun sincer, cât de sincer posibil, f***** toate copilele de 15, de 16 ani, credeți-mă pe cuvânt“ a spus el în videoclipul respectiv.
Ulterior după ce filmulețul a început să fie distribuit masiv pe rețele de socializare, el și-a cerut scuze.