Iniţiativa PSD-PNL-ALDE de prelungire a mandatelor aleşilor locali, adoptată de Senat

Senatul a adoptat, vineri, în calitate de primă cameră sesizată, propunerea legislativă privind prelungirea mandatelor aleşilor locali.
Romania TV
12 iun. 2020, 09:36
Iniţiativa PSD-PNL-ALDE de prelungire a mandatelor aleşilor locali, adoptată de Senat

În favoarea proiectului au votat 100 de senatori, înregistrându-se şi 28 de abţineri.

Proiectul de lege, iniţiat de Marcel Ciolacu şi Alfred Simonis (PSD), Florin Roman (PNL) şi Călin Popescu-Tăriceanu (ALDE), prevede că mandatele în curs ale primarilor, primarului general al municipiului Bucureşti, preşedinţilor de consilii judeţene, consiliilor locale, Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi consiliilor judeţene se prelungesc până la data de 1 noiembrie 2020.

„Data alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020 se stabileşte prin lege organică, cu cel puţin 60 de zile înaintea votării”, prevede proiectul.

Propunerea legislativă adoptată de Senat mai stipulează că „Guvernul stabileşte prin hotărâre, la propunerea Autorităţii Electorale Permanente, calendarul acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale, cheltuielile necesare pregătirii şi desfăşurării în bune condiţii a alegerilor locale şi măsurile tehnice necesare bunei organizări şi desfăşurări a alegerilor locale”.

Proiectul mai stabileşte anumite restrângeri de termene, înjumătăţirea numărului de semnături, modalitatea de strângere a acestora şi de înregistrare.

Iniţiatorii precizează, în expunerea de motive a proiectului de act normativ, că organizarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale trebuie demarată într-un context sigur din punct de vedere epidemiologic.

„Stabilirea datei alegerilor locale din anul 2020 trebuie să ţină cont de progresia infecţiei cu noul coronavirus, de necesitatea prevenirii răspândirii acesteia şi de restricţiile impuse în acest context prin starea de alertă cu impact direct asupra colectării semnăturilor de susţinere depunerii candidaturilor desfăşurării campaniei electorale, organizării votării propriu zise, numărării voturilor şi centralizării rezultatelor”, se arată în expunerea de motive.

Şedinţa plenului Senatului de vineri s-a desfăşurat cu o prezenţă restrânsă în sală, majoritatea lucrând de la distanţă.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Citeşte şi: Klaus Iohannis a SEMNAT. Ce LEGI au fost promulgate vineri

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Singura țară din UE în care prețul caselor a scăzut. În România a avut o creștere abruptă, printre cele mai mari din Europa
Capital.ro
România a pierdut un cântăreț uriaș. Ne-a lăsat comori pe note muzicale. A cântat pentru toți și a murit în tăcere
Playtech.ro
Concediu de creștere copil. Cum poţi fi sancţionat de stat pentru acest ajutor primit
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Recalcularea pensiilor aduce bani. Cine încasează venituri mai mari
Ego.ro
EXCLUSIV Dana Roba, planuri nebunești cu iubitul, de Paște! ”Am să-i arăt...”
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
kanald.ro
Un al treilea angajat a fost găsit mort la Spitalul Sf. Spiridon din Iași. Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, lucra la Terapie Intensivă
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se interzic plățile? Anunț pentru toți românii cu carduri Visa și Mastercard: Pentru orice eventualitate...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Noi detalii ies la iveala in cazul celor doi tineri rezidenti, de la Spitalul Sfantul Spiridon, din Iasi, care s-au stins unul dupa celalalt…. Dezvaluirile facute de colegii lor de la spital
MediaFlux
O nouă reformă a pensiilor. Schimbare majoră pentru toți pensionarii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți