”Vă asigur că aveți un partener în Comisia de Buget din Camera Deputaților, eu sunt total de acord că economia trebuie repornită în forță, o să sprijinim orice fel de măsură care are ca deziderat acest lucru. Primul lucru pe care trebuie să-l facem cu toții, indiferent de partid, culoare politică, este demararea investițiilor. Avem proiecte care au fost, la un moment dat, într-o dezbatere politică (spre exemplu, FDIL), care sunt măsurabile, verificabile, poate nu erau alocările cele mai potrivite, dar proiecte mature există, ar putea fi pornite, fără niciun fel de problemă, puse într-un program. Deci prioritare sunt investițiile, mai ales cele cu efect multiplicator în economie, acestea trebuie încurajate și pornite”, a declarat Lazăr, în cadrul celei de-a doua ediții a dezbaterii intitulate Stabilitatea Economică și Financiară (STEFI), cu tema ”Restartarea economiei, după criza covid-19”, organizate de Oameni și Companii, în format digital.