Klaus Iohannis s-a născut la 13 iunie 1959, la Sibiu, într-o familie de sași transilvăneni. Din 21 decembrie 2014 președintele României.
Cariera lui Klaus Iohannis
În 1983 a început să predea, fiind profesor la mai multe școli din împrejurimile Sibiului, iar după cinci ani a ajuns să predea la Liceul ”Samuel von Brukenthal”, pe care îl absolvise, titularizându-se aici, potrivit site-ului www.presidency.ro. După 15 ani de activitate ca profesor, Klaus Iohannis a fost numit în conducerea învățământului local din Sibiu. A fost inspector școlar general adjunct (1997-1999) și apoi inspector școlar general în cadrul Inspectoratului Școlar al Județului Sibiu (1999-2000).
Începând cu anul 1990, a devenit membru al Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), iar ulterior a devenit președintele acestei organizații, la conducerea căreia s-a aflat timp de peste un deceniu.
A deținut patru mandate consecutive de primar al orașului Sibiu, din partea FDGR, fiind ales la scrutinurile din 2000, 2004, 2008 și 2012. A fost primar al Sibiului până în decembrie 2014, când a devenit președinte al României.
În cel de-al doilea mandat de primar, Sibiul a devenit, în 2007, ”Capitală Europeană a Culturii”, fiind primul oraș dintr-o țară nemembră a Uniunii Europene (UE) care a primit acest titlu înainte ca țara să fie admisă oficial în UE.
„România intră în Uniunea Europeană cu o capitală culturală europeană (…) Ne aflăm la începutul unui program care va prezenta Europei diversitatea culturală, lingvistică și religioasă a orașului nostru și felul în care această diversitate culturală a Sibiului reprezintă, la scara unui oraș, aceeași diversitate culturală care este valoarea principală a Uniunii Europene”, declara, la 1 ianuarie 2007, Klaus Iohannis.