Lista ţărilor pentru care din 15 iunie se redeschid cursele aeriene şi pentru care la sosirea în România nu mai este necesară carantina

Românii care vor reveni în ţară din 17 state europene nu vor mai intra în carantină sau autoizolare, iar zborurile către şi dinspre respectivele ţări se vor relua începând cu 15 iunie.
Romania TV
13 iun. 2020, 15:35
Lista ţărilor pentru care din 15 iunie se redeschid cursele aeriene şi pentru care la sosirea în România nu mai este necesară carantina
Izolarea la domiciului nu va mai fi obligatorie pentru persoanele care vin în România din Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croaţia, Confederaţia Elveţiană, Germania, Grecia, Islanda, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Malta, Norvegia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria, începând cu data de 15 iunie, a decis sămbătă Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. De asemenea, legăturile aeriene cu aceste destinaţii vor fi reluate de la aceeaşi dată.
 
„În baza propunerii Institutului Naţional de Sănătate Publică, se aprobă, începând cu data de 15.06.2020 ora 00:00, eliminarea măsurilor de carantină/izolare la locuinţă/locaţia declarată de persoana în cauză, împreună cu colocatarii, inclusiv familia/aparţinătorii, după caz, pentru persoanele asimptomatice care vin în România din următoarele ţări: Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croaţia, Confederaţia Elveţiană, Germania, Grecia, Islanda, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Malta, Norvegia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria. (2) Lista cu ţările care fac obiectul prevederilor de la alin.(1) se publică de Institutul Naţional de Sănătate Publică pe site-ul www.insp.gov.ro ”, se arată în decizia adoptată sâmbătă de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU).
 
De asemenea, zborurile către aceste ţări se vor relua în condiţiile stabilite de HG 394/2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de  COVID -19, cu modificările şi completările ulterioare.  
 
Lista cu ţările pentru care se aplică eliminarea măsurilor de carantină/izolare, se actualizează săptămânal de către Institutul Naţional de Sănătate Publică, în fiecare zi de luni până la ora 16:00, în vederea introducerii în listă a unor noi ţări. 
Lista actualizată va intra în vigoare la 24 ore de la momentul aprobării acesteia de către CNSU.  

Citeşte şi: Orban cere prelungirea stării de alertă cu 30 de zile: Sper că parlamentarii vor înţelege că nu pot pune în pericol viaţa românilor

Se menţine obligativitatea intrării în izolare la domiciliu pentru persoanele care vin din Belgia, Franţa, Italia, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Olanda, Spania şi Turcia. Autorităţile precizează că intrarea şi ieşirea din aceste ţări nu este interzisă, pe orice altă cale exceptând cea aeriană, însă cetăţenii trebuie să se supună regulilor de izolare la intrarea în aceste ţări, dar la revenirea din aceste state în România. 

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Sistemul SGR RetuRo se modifică. Ce se va întâmpla cu sticlele duse la reciclare, au început să apară și containere pentru o nouă categorie de produse
Capital.ro
Finalul lui Călin Georgescu: E scos din joc! Verdictul sosit duminică, 27 aprilie: Nu au nimic
Playtech.ro
Ce semnifică punctul luminos verde sau roşu de pe telefonul mobil, de fapt? Mulţi cred că sunt ”ascultaţi”
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara în care prețurile sunt mai mici ca în România, iar salariul minim e 2.234 de euro. „Poți să nu lucrezi toată viața, dar primești pensie”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Două bancnote vor fi retrase de pe piață. Cât timp vor mai fi valabile actualele variante
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
Cancan.ro
Alex Bodi îl face praf pe Beinur: 'Uiți că nici nu aveai chiloți pe tine? Ai rămas pe stradă în Dubai și…'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Am pierdut cel mai mare actor. Toată lumea îl plânge: Te vom păstra în amintirea noastră
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Pensii care trebuie înapoiate. Patru noi situații în care pensionarii sunt obligați să returneze banii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Destinație exotică cu prețuri mici în luna mai. Poți economisi peste 50% din prețul cazării