EVALUAREA NAŢIONALĂ 2020. Evaluarea Națională 2020 începe astăzi pentru elevii de clasa a VIII-a cu prima probă, examenul de Limba și literatura română. Elevii vor intra în examen la ora 9:00.
„Evaluarea Națională se realizează în două etape anul acesta. Etapa specială începe în 29 iunie, se va desfășura numai pentru copiii aflați acum în izolare, carantină, care sunt bolnavi sau la triajul epidemiologic au avut temperatura peste 37,3.
Dacă un elev este depistat pozitiv înainte de ultima probă din această sesiune, după consultarea pe care Ministerul Educației a avut-o cu Ministerul Sănătății, s-a stabilit că la 14 zile distanță există această posibilitate să devină negativ”, a spus Monica Anisie la Digi24.ro.
Întrebată despre cât de dificile sunt anul acesta subiectele la Evaluarea Națională 2020, față de cele din anii anteriori, ministrul Educației a răspuns: „Nu putem spune despre gradul de dificultate, putem spune însă că, anul acesta, din programă au fost eliminate conținurile de pe semestrul 2 din clasa a VIII-a sau a XII-a”.
EVALUAREA NAŢIONALĂ 2020. Elevii de clasa a VIII-a dau astăzi primul examen, cel la Limba și literatura română. Proba durează două ore, iar elevii pot ieși din examen după o oră. A doua probă are loc miercuri, 17 iunie, la matematică. Rezultatele de la examenul de capacitate 2020 se afișează pe 22 iunie, iar a doua zi se pot depune contestații, potrivit metodologiei examenului de capacitate 2020.