SUBIECTE ROMANA CAPACITATE 2020. Ce subiect le strică media elevilor. EDU.RO anunţă baremele la ora 15.00

SUBIECTE ROMANA CAPACITATE 2020. Elevii au avut de descris particularitățile genului epic și de prezentat o compunere cu o întâmplare inspirată din activitatea lor preferată.

La Subiectul I, au primit un fragment din ”Zborul” de Sorin Titel, pe baza căruia au avut de rezolvat mai multe cerințe, printre care redactarea unei compuneri prin care să motiveze apartenența textului dat la genul epic.

Subiecte română Evaluare Naţionala 2020. Elevii au avut de descris particularităţile genului epic şi de prezentat o compunere 

La Subiectul al doilea, au primit alt text, despre viața lui Traian Vuia, pe baza căruia au avut de rezolvat alte 6 cerințe, precum și să redacteze o compunere în care să prezinte o întâmplare petrecută în timpul unei activități preferate.

• Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă zece puncte din oficiu
• Timpul de lucru efectiv este de două ore

SUBIECTUL I     (40 de puncte)

Citește următorul text:

Când mama a fost încredințată că băiatul doarme, coborî încet din pat și (în vârful picioarelor) ieși afară din odaie. Ușa o închise cu multă grijă, ca nu cumva cu scârțâitul iei să-l trezească. Dar în după-amiaza aceea de vară căldura era atât de puternică, încât somnul băiatul era firav, și acesta se trezi.

În odaie era întuneric, ferestrele erau acoperite cu hârtie albastră. Dincolo de ferestre se simțea ziua de vară, strălucirea amețitoarea soarelui, lumina aceea fierbinte oprită în hârtia geamului. Undeva la vecini se auzea un ferăstrău tăind lemne, iar pe pragul ușii de la bucătărie, care dădea în curte, fratele mai mare cânta din muzicuță. Se întorsese de la râu, părul și muzicuța erau ude, în muzicuță intrase apă, și sunetele care ieșeau din ea nu erau tocmai armonioase. La un moment dat, ferestrăul tăcu. Atunci rămaseră doar cântecul muzicuței și căldura de afară.

După ce ascultă toate astea, băiatul coborât din pat și se duse la ușă, cu intenția să iasă afară. Ușa era închisă încuiată și-i era frică să bată să-și cheme fratele să-i ajute. Mai era încă o ușă în partea cealaltă a odăii, pe care el niciodată n-o deschisese. Clanța era prea sus. Înălțimea lui, de copil de trei ani, nu-i permitea să ajungă la ea. Aduse un scaun, se urcă pe el și deschise ușa. Odaia în care intră nu avea mai mult de 2 metri, o odaie strâmtă, cu pereții albi. Din mijlocul odăii urca o scară de lemn – era scara de la pod. Ușa de la pod era trasă pe jumătate, și în cămăruța întunecoasă o fâșie de lumină cădea de-a lungul scărilor. Inima băiatului începu deodată să bată, de parcă ar fi vrut să iasă din piept. O bucurie și o frică ciudată îi umplu sufletul.

Băiatul fu prins de dorința să urce scările acelea de lemn, să ajungă la deschizătura puternic luminata ușii, să urce în pod. E drept că treptele erau prea îndepărtate unele de altele, scara era cam veche și scârțâia, chiar sub pașii lui nu tocmai grei, totuși reuși să ajungă până la ușa podului. Cu chiu, cu vai, se strecură prin deschizătura destul de strâmtă a ușii și, în sfârșit, ajunse în pod. Aceasta era o lume nouă, și inima îmi bătea să se spargă.

Podul era plin de geamantane vechi în care erau cărți cu coperte groase de carton negru, cărți pe jumătate roase de șoareci. Mai erau în pod o pereche de pantofi fără tocuri, două roți de bicicletă fără spițe, un sac cu pânza roasă și mâncată de șoareci, o icoană cu o sfântă cu inima roșie scoasă din piept și cioburile unei oglinzi sparte.

La capătul podului însă, era o ușă care dădea într-un balconaș. Cineva care ar fi privit de afară ar fi crezut că acolo e o mansardă.

Băiatul se apropie de ușă, o deschise și se trezi undeva aproape de cer. Jos se vedeau casele cu acoperișurile roșii, iar departe câmpiile și râul. Iar acolo departe sunt munții, dar el e mai mare ca munții, el e mai mare decât casele, el e uriaș. Pământul e și el acum pe mărimea înălțimii lui. Se vede că, pe măsură ce te urci mai sus, Pământul e nesfârșit de mare. Și pentru că nu mai era nici o scară pe care să se urce, să se urce, pentru ca sub el să crească pământul, copilul dori să zboare. Apoi se părut din nou că e destul să întinde o mînă ca să mângâie soarele.

Sorin Titel, Zborul

Scrie răspunsul pentru fiecare dintre următoarele cerințe cu privire la textul dat.
1. Notează câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor subliniate: ciudată, era
2. Menționează rolul cratimei din secvența să urce-n pod
3. Explică modul de formarea cuvintelor subliniate din secvențele: lumina aceea fierbinte oprită în hârtia geamului; o ușă care dădea într-un balconaș.
4. Transcrie două cuvinte care conțin diftongi din secvența: Podul era plin de geamantane vechi în care erau cărți cu coperte groase de carton negru, cărți pe jumătate roase de șoareci.
5. Formulează, în câte un enunț, două idei principale/secundare din textul dat.
6. Precizează, într-un enunț, motivul pentru care sunetele produse de muzicuță nu erau tocmai armonioase .

B. Redactează o compunere de minimum 150 de cuvinte, în care să motivezi apartenența la genul epic a textului dat. În compunerea ta, trebuie:
– să precizezi două trăsături ale genului epic;
– să prezinți detaliat două trăsături ale genului epic, valorificând textul dat;
– să ai un conținut adecvat cerinței; să respecți precizarea privind numărul minim de cuvinte.

 

Subiectul al II-lea (34 de puncte)

Citește următorul text:

Drumul lui Traian Vuia către succes a fost pavat cu piedici. Mai întâi nu a avut suficienți bani pentru a face facultatea, apoi nu și-a permis construcția primului aparat de zbor. Cu toate acestea, la 18 martie 1906, el a realizat primul zbor cu un aparat autopropulsat din lume (fără catapulte sau alte mijloace exterioare), un aparat mai greu decât aerul.

Traian Vuia s-a născut în 1872, în satul Surducu Mic partea fostei comune Bujoru, (astăzi Traian Vuia, jud. Timiș), tatăl lui fiind preot. Cu o minte strălucită, viitorul prim-aviator a avut bani pentru a urma doar un an la Facultatea Politehnică din Budapesta, dar asta nu a reușit să omoare visul care avea să-i aducă întâietate în aviația mondială.

După ce a fost nevoit să renunțe la cursurile de seral, secția mecanică, din cauza lipsei de bani, vizionarul Vuia se înscrie la drept și își va practică meseria în câteva biroul de avocatură din Banat pentru aș putea asigura mijloacele de trai. Astfel, traseul marelui inventator român este deviat de la adevăratele lui aspirații și aptitudini o mare parte din perioada de studenție
La scurt timp, aflat în Lugoj, localitatea unde încercat să-și construiască aparatul de zbor pe care-l numește „aeroplan automobil”, hotărăște că nu mai capitala Franței, centrul pionieratului în aviație, i-ar putea oferi o soluție. Văzând o șansă de finanțare, Vuia decide să plece în iulie 1902 la Paris.

după Ionuț Cristian Ungureanu,

Viața unui geniu: Traian Vuia, avocatul care nu a renunțat la visul său adevărat – zborul www.historia.ro

A. Scrie răspunsul pentru fiecare dintre următoarele cerințe cu privire la textul dat.

1. Formulează câte un enunț în care să precizezi următoarele aspecte din textul dat:

• anul în care Traian Vuia realizează primul zbor cu un aparat autopropulsat;
• județul în care s-a născut Traian Vuia.

2. Scrie sursa și titlul articolului din care este extras textul dat
3. Menționează modul și timpul verbelor subliniate în textul dat.
4. Precizează funcția sintactică a cuvintelor subliniate, menționând partea de vorbire prin care se exprimă: traseul marelui inventator român este deviat de la adevăratele lui aspirații și aptitudini
5. Transcrie, din fraza următoare, propoziția principală și propoziția subordonată, precizând felul acesteia: văzând o șansă de finanțare, Vuia decide să plece în iulie 1902 la Paris.
6. Construiește o frază alcătuită din două propoziții, în care să existe o propoziție subordonată predicativă, introdusă prin adverbul relativ unde

B. Redactează o narațiune de 150-300 de cuvinte, în care să prezinți o întâmplare petrecută în timpul unei activități preferate.

În compunerea ta, trebuie:
– să relatezi o întâmplare, respectând succesiunea logică a faptelor;
– să precizezi două elemente ale contextului spațio-temporal;
– să ai un conținut adecvat cerinței;
– să respecți precizarea privind numărul de cuvinte.

Respectarea, în lucrare, a ordinii cerințelor nu este obligatorie.”