Angela Gheorghiu, concert virtual. „Pe 21 februarie, graţie miracolului tehnologiei, voi interpreta pentru voi ‘Song to the Moon’ (Rusalka) de Antonin Dvořák, şi ‘Tatăl nostru’ al compozitorului român Anton Pann„, a scris duminică artista pe contul său de Facebook.
Considerată una dintre cele mai mari voci ale scenei lirice, Angela Gheorghiu (55 de ani) va susţine un recital în duplex, de la Ateneul din Bucureşti alături de pianistul Alexandru Petrovici şi va fi acompaniată de la New York de Orchestra Met.
Biletele pentru acest recital, care va putea fi urmărit exclusiv online, au fost puse în vânzare la preţul de 15 dolari.
„Încasările vor merge la peste 150 de muzicieni ai Met aflaţi în dificultate„, a precizat ea, subliniind că toţi cei implicaţi în această „cauză specială” vor lucra benevol, potrivit Agerpres.
Într-un interviu, Angela Gheorghiu a declarat că aceşti muzicieni „nu şi-au primit salariile de un an şi că se află într-o situaţie dificilă„.
Soprana a respins termenul „concert caritabil„, subliniind că este vorba, în opinia sa, mai degrabă de „o necesitate umană şi profesională„, decât de o cauză.
„Un artist este important doar alături de familia sa artistică, fără o orchestră în centrul său nu poate face nimic„, a spus ea.
Recitalul va avea loc în eleganta sală de concerte a Ateneului, construit de arhitectul francez Albert Galleron şi inaugurat în 1888. „Este catedrala mea„, a spus Angela Gheorghiu, reamintind că a susţinut aici primul ei recital la vârsta de 17 ani.
Managerul general al Met, Peter Gelb, a declarat în septembrie pentru AFP că instituţia sa trece prin „cea mai dificilă perioadă” în cei 137 de ani de existenţă.
Ultimele opt săptămâni ale sezonului 2019-2020 şi întregul sezon următor au fost anulate, ceea ce ar trebui să genereze pierderi de 154 de milioane de dolari.