„Cred că ne jucăm cu focul. Am văzut noile condiţii ale stării de alertă. Cred că sunt insuficiente faţă de riscul major care se prefigurează. Mă tem că populismul a lăsat din starea de alertă doar un surogat care nu mai serveşte nimănui. Oamenii politici trebuie să ia decizii fără să stea cu ochii pe sondaje. Pe vreme bună şi un prost poate fi om politic, vorba preşedintelui. Marea problemă e dacă eşti om politic în vremuri grele, când trebuie să iei decizii dificile, care nu plac populaţiei. Cred că ne-am grăbit”, a declarat Traian Băsescu, duminică seara, la Digi24, în contextul numărului mare de îmbolnăviri raportat în ultimele zile.
Traian Băsescu susţine că nu ar fi renunţat la starea de urgenţă până la data de 15 iulie, iar economia trebuia repornită, însă cu măsuri severe.
„Nu ameţita de stare de alertă, care nu e nici în Constituţie. Nu aş fi renunţat la starea de urgenţă până la 15 iulie. Nu spune nimeni că trebuia să mergem cu încremenirea ţării. Economia trebuie repornită, dar cu măsuri severe. Nu sunt pentru închiderea industriei, sunt pentru închiderea şcolii”, a mai spus fostul şef al statului.
De asemenea, din punctul de vedere al politicianului, Klaus Iohannis ar trebui să intervină cu un decret care să îi liniştească pe cetăţeni, inclusiv pe cei din societatea civilă.
„Se fac de râs toţi. Ăştia de la guvernare au uitat să dea reguli pentru after-school, au înmuiat măsurile până la desfiinţare de dragul voturilor, celorlalţi li se pare prea mult şi preşedintele cred că trebuie să intervină cu un decret, ca să-i liniştească pe toţi, inclusiv pe cei din societatea civilă, care nu au responsabilitate pentru ceea ce spun şi fac”, a afirmat Traian Băsescu.
Băsescu consideră că pentru PSD este mană cerească că nu sunt la guvernare: nu au de dat 40% la pensii, nu au o criză de gestionat, nu au de refăcut lanţuri de aprovizionare.
„Dau din gură. Nu vor veni la guvernare până la alegeri nici dacă îi pici cu ceară. În schimb, vor face mult rău cu propaganda”, a comentat Traian Băsescu în legătură cu ameninţările PSD că vor introduce o moţiune de cenzură.