CNSAS solicită Curţii de Apel să constate că Mugur Isărescu a fost colaborator al Securităţii

Colegiul CNSAS a aprobat săptămâna trecută nota în care este constatată calitatea lui Mugur Isărescu de fost colaborator al Securităţii, dezvăluire ziare.com.    
Romania TV
15 iun. 2020, 18:03
CNSAS solicită Curţii de Apel să constate că Mugur Isărescu a fost colaborator al Securităţii

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) urmează să sesizeze Curtea de Apel Bucureşti, pentru a constata situaţia în care se află guvernatorul Băncii Naţionale a României. Viitoarea decizie a Curţii de Apel va putea fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

„Colegiul a aprobat Nota de Constatare și a dispus introducerea la Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București a acțiunii în constatare pentru stabilirea calității de colaborator al Securității, pentru următoarea categorie de persoane: – art. 3 lit. q (guvernatorul Băncii Naționale a României, președinte, vicepreședinte de banca și membrii consiliului de administrație din sectorul bancar) – 1 persoană”, se arată în comunicatul dat de instituție după ședința de marțea trecută a Colegiului.

Procedura de verificare a CNSAS vine ca răspuns la solicitarea avocatului Gheorghe Piperea. Acesta a pos­ta recent pe pagina sa de Facebook: „În urmarea cererii formulate de Asociaţia Parakletos (n.r. condusă de Ghoerghe Piperea), guvernatorul BNR, domnul Mugurel Cons­tantin Isărescu, va fi supus unei proceduri de re-verificare a calităţii de fost colaborator/lucrător al fostei Securităţi comuniste, aşa cum rezultă din adresa pe care tocmai am primit-o de la CNSAS, cu numărul P 187/17 si 63/19.

Robert Turcescu: „S-a dat telefon la nivel înalt, Isărescu mai stă doi ani la BNR” 

În urmă cu doi ani am făcut aceeaşi cerere, care nu a fost respinsă pentru că sus-numitul nu ar fi avut «calitatea» incriminată, ci pentru că legea nu permitea reverificarea dosarului de securitate a persoanei care ocupa funcţia de guvernator al BNR. În acest moment, legea a fost modificată (lucru cerut chiar de CNSAS, în repetate rânduri), în aşa fel încât reverificarea să fie posibilă.

Poate că, de data asta, vom afla, în sfârşit, adevărul”.

Amintim că, la începutul lunii trecute, Senatul a votat modificarea OUG 24/2008, privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii. Ca urmare, şefii BNR vor putea fi verificaţi de CNSAS dacă au colaborat cu securitatea, senatorii eliminând din lege prevederea care excludea conducerea BNR de la obligaţia de a fi verificată de CNSAS.

Daniel Zamfir, care a iniţiat proiectul de modificare a legislaţiei în vigoare, a postat, atunci, pe Facebook: „Senatul a votat în unanimitate propunerea pe care am făcut-o de modificare a OUG 24/2008, privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii. Din prevederile OUG 24/2008 erau exceptate de la depunerea declaraţiei pe propria răspundere, precum şi de la verificarea la cerere a statutului de colaborator al Securităţii persoane alese şi numite în funcţii publice. Astfel, funcţii precum Avocatul Poporului, membrii CNA, membrii conducerii Curţii de Conturi, ai Consiliului Concurenţei, ai Consiliului Le­gislativ, rectorii, prorectorii, decanii, prodecanii şi multe alte categorii nu vor mai fi exceptate de la respectiva declaraţie, iar orice persoană poate solicita verificarea celor nominalizaţi mai sus. P.S. Era să uit: În categoria celor de mai sus se încadrează şi membrii CA al BNR”.

Noile reglementări au fost promulgate de preşedintele Klaus Iohannis. 

Toate aceste mişcări vin pe fondul faptului că, la începutul lunii martie 2017, cotidianul România Liberă a scris că Mugur Isărescu a dat note informative la Securitate, sub numele de cod „Manole”.

Sub numele de cod „Manole” s-a ascuns, inainte de 1989, actualul guvernator al Bancii Nationale a Romaniei, care se afla in evidentele UM 0195, adica sub controlul Contraspionajului Extern din Centrala de Informatii Externe, scria Romania Libera .

Investigatia din Romania libera care il deconspira pe guvernatorul BNR Mugur Isarescu este sustinuta de documente in facsimil provenite  din arhivele CNSAS, secțiunea dedicată Institutului de Economie Mondială (IEM). 

Doua dintre aceste  documente arata clar ca identitatea reala a sursei ”Manole” este Mugur Isarescu. Legatura  dintre sursa ”Manole” si Mugur Isarescu este… strada pe care locuiau amindoi in sectorul 6 din Bucuresti.  Este probabil o scapare care a dus la deconspirarea sursei ”Manole”, de regula bine protejate de Securitate. 

”Într-o „notă“ din septembrie 1986, sursa „Manole“ vorbește despre un eveniment care i s-a întâmplat chiar lui. Cu această ocazie, „Manole“ își menționează adresa de domiciliu: strada Miron Constantinescu, nr. 33, blocul Z11. Într-un alt document al Securității, datat 1979, aceeași adresă îi este atribuită unui angajat al IEM identificat cu numele real: „Isărescu Constantin Mugurel (…), domiciliat în București, Str. Miron Constantinescu nr. 33, bl. Z11“ (facsimile 1 & 2)”, scriu jurnalistii de la Romania libera.

 
 
 


DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Mutare neașteptată în scandalul dintre urmăritul internațional Horațiu Potra și fosta soție / Miza: averea de milioane!
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Singurul animal care vede mai multe culori decât omul. E o creatură bizară, dar care este și foarte inteligentă
Capital.ro
Lumea a pierdut cel mai iubit actor. Ne-a sfâșiat trecerea sa în neființă: Nu eram pregătit să mor
Playtech.ro
Cum poţi obţine sute de lei în plus la pensie, înainte de Paşte. Tot mai mulţi pensionari procedează aşa
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Americanii se pregătesc pentru momentul în care haosul va cuprinde lumea
wowbiz.ro
Gică Hagi, în doliu! A făcut anunțul trist în urmă cu puțin timp
Spynews
Documente-bombă! Cum a încercat Honorius Prigoană să-și execute tatăl mort! Un singur detaliu i-a scăpat
Spynews
Când urmează să nască soția lui Adrian Velea. Prezentatorul de la Acces Direct și partenera lui vor deveni părinți de băiețel
Evz.ro
A început mega-proiectul de 3,5 miliarde de euro. Ceaușescu l-a refuzat în 1972
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Șapte polițiști au fost răniți și mai multe vehicule au fost distruse într-o urmărire cu final dramatic pe A1, în Marea Britanie
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxa care dispare din România. Proprietarii de terenuri nu o mai plătesc. Legea a intrat în vigoare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Furtună POLARĂ în România, înainte de FLORII! Este URGIE în România!
MediaFlux
Vremea de Paște 2025: Cum va fi în noaptea de Înviere și ce anunță prognoza pentru următoarele patru săptămâni
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
A fost lăsată de izbeliște Elena Lasconi de susținătorul din umbră?