Directorul general al OMS a declarat faptul că tratamentul cu dexametazona a demonstrat că reduce mortalitatea pacienţilor cu coronavirus care au nevoie de oxigen şi ajutorul ventilatoarelor.
„Acesta este primul tratament care a demonstrat că reduce mortalitatea pacienților cu Covid-19 ce au nevoie de oxigen și ajutorul ventilatoarelor. Acestea sunt vești foarte bune și felicit guvernul britanic, Universitatea Oxford și spitalele și pacienții din Regatul Unit care au contribuit la această descoperire științifică salvatoare de vieți”, a declarat șeful OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.
Dexametazona este un medicament pe bază de corticosteroizi și este utilizat în tratamentul multor afecțiuni, incluzând probleme reumatice, o serie de afecțiuni ale pielii, alergii severe, dar și boli respiratorii cum ar fi astm sau tuberculoză.
Experții britanici citați de BBC News susțin că medicamentul reprezintă o descoperire esențială în tratamentul împotriva noului virus care poate fi mortal. Concret, acesta ar reduce cu o treime riscul letal în cazul pacienților care sunt trecuți pe ventilație sau pe oxigenare artificială.