Toni Grecu a fost externat: „Noaptea aceea de pomină de la Matei Balş e una încă complicată în mintea mea. Încă nu am decantat toate acele minute grele”

Toni Grecu a fost externat după mai bine de trei săptămâni de spitalizare. Acesta a fost infectat cu virusul SARS COV 2, iar în perioada spitalizării a trăit şi drama incendiului de la Matei Balş, în urma căruia a fost transferat la Spitalul Pantelimon, apoi la Monza Metropolitan Hospital.
Oana Anghel
09 feb. 2021, 16:55
Toni Grecu a fost externat:
Toni Grecu a fost externat. FOTO: Alephnews

Toni Grecu a fost externat. Fondator al trupei Divertis, Toni Grecu a avut o formă destul de gravă a infecţiei cu SARS COV 2, motiv pentru care i s-a administrat oxigen. Acesta nu a fost, însă, internat pe secţia de Terapia Intensivă, aşa cum se speculase iniţial.

Nu a fost niciun moment o formă uşoară a bolii, dar nici una foarte severă, care să fi necesitat internarea la ATI. După atâta timp petrecut în spital, pot spune cu mâna pe inimă că am avut de-a face cu cea mai mare dramă, dar cu şi cea mai mare comedie pe care am trăit-o vreodată!”, a declarat Toni Grecu pentru playtech.ro.

Toni Grecu a fost externat. Cum a trăit incendiul de la Matei Balş

Fondatorul grupului Divertis spune că încă nu realizează pe deplin ce s-a întâmplat în dimineaţa în care Institutul Matei Balş a luat foc. Îşi aminteşte că, imediat după izbucnirea incendiului, s-a târât singur până la prima Salvare întâlnită în curtea spitalului şi s-a prăbuşit în faţa uşii. Toni Grecu a fost transferat mai întâi la Spitalul de Urgenţă Sf. Pantelimon, de unde, după numai 24 de ore, a fost mutat la Monza Metropolitan Hospital. Nu poate vorbi, încă, despre ce s-a întâmplat atunci.

Privind retrospectiv, pot afirma acum doar atât: noaptea aceea de pomină de la Matei Balş e una încă complicată în mintea mea. Încă nu am decantat toate acele minute grele. Nu voi vorbi aşadar despre ceea ce am simţit şi trăit atunci!”, a mai spus Toni Grecu.

Artistul, „impecabil tratat” în toate spitalele prin care a trecut

Grecu nu ştie dacă va putea scrie vreodată un scheci despre cele pe care le-a trăit în ultimele săptămâni. Promite, însă, că, dacă o va face, nu va uita nimic din toate cele trăite.

Citeste si Toni Grecu, declaraţii şocante după incendiul de la „Matei Balş”. „M-am prăbuşit inconştient. Spitalul ardea”

Vreau să mulţumesc corpului medical din toate cele trei spitale prin care am trecut. Am fost impecabil tratat. După cum trebuie să le mulţumesc tuturor celor, printre accesele mele de tuse şi frisoane, m-au făcut să râd, să văd partea frumoasă a paharului. Şi asta a venit nu doar din partea medicilor sau asistentelor, ci şi a colegilor de salon sau a prietenilor care au ţinut aproape. Tuturor, le mulţumesc. Am vorbit despre partea de comedie ce a însoţit totuşi tragedia asta. Şi nu mă refer la boala în sine.

Mă refer la ceea ce am văzut şi am trăit în spital, la oamenii cu care am intrat în contact, la lucrurile frumoase şi la cele urâte sau dramatice cu care am intrat, cu sau fără voia mea, în contact. Nu ştiu dacă am să scriu vreodată vreun scheci despre perioada asta de viaţă sau despre COVID-19, dar dacă am s-o fac voi încerca să nu uit nimic din toate cele trăite!”, a mai declarat Toni Grecu pentru playtech.ro

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Prezența la vot – Alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Aici poți vedea LIVE rezultatele de la BEC. 4 milioane de români au votat. Update
Capital.ro
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor de economie: „Ne uităm ca și curca la lemne și nu înțelegem”
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Scăpați de cel mai mare coșmar. Soluția fantastică pentru curățarea pereților
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
De ce Klaus Iohannis nu a mai oferit declarații după ce a votat. Care ar putea fi motivul
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Taxă la retragerea de numerar. Anunț pentru cei care scot banii cash de la bancomat
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
substantial.ro
Trupul unui rabin dispărut în Emiratele Arabe Unite, găsit. Guvernul israelian condamnă un posibil act antisemit
MediaFlux
S-A ÎMPUȘCAT în CAP în DRUM SPRE SECȚIA de VOTARE! ALERTĂ în ROMÂNIA de ALEGERI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy