Pe contul oficial de Instagram al televiziunii Kanal D România, a fost postată o imaine cu marea câştigătoare, Elena Ionescu, cu trofeul în mână, alături de o descriere în care organizatorii au subliniat faptul că finala a fost pe primul loc în topul audienților din România.
Acest lucru ar putea însemna o continuare a show-ului concurs, mai ales că fanii deja se întreabă dacă va continua cu o nouă ediție.
Elena Ionescu a câştigat primul sezon al emisiunii Survivor România 2020. Artista a rezistat patru luni în Republica Dominicană cu ambiția de a câștiga marele premiu de 250.000 de lei.
Elena Ionescu a câştigat prima ediţie Survivor România şi marele premiul de 250.000 de lei. Fosta solistă a trupei Mandinga, în vârstă de 32 de ani, a dezvăluit ce va face cu banii.
Elena Ionescu vrea să-şi cumpere o casă, în care să locuiască alături de băieţelul ei.
„Miza, de la început, a fost să îi creez celui mic un cămin, condiţii de viaţă mai bune. Noi am stat în chirie. În 15 ani de când locuiesc în Bucureşti nu am avut ocazia să strâng atât de mulţi bani dintr-o dată să pot să achit o locuinţă, iar acum a venit momentul. De când a venit Răzvan pe lume am o mare responsabilitate faţă de el”, a spus Elena Ionescu pentru Click!.
Ce a făcut Elena Ionescu cu banii pe care i-a câştigat la Survivor România. Fanii sunt ŞOCAŢI
Vedeta a precizat că nu se aştepta să fie votată de telespectatori: „De acolo, din Dominicană, nu realizam cum mă văd oamenii de acasă. De multe ori aveam impresia că nu o să mă înţeleagă nimeni. Nu mă aşteptam să fiu atât de susţinută de cei de acasă pentru că îi vedeam pe colegii mei că nu mă înţelegeau, că interpretau greşit ce gândeam. Mă plec în faţa publicului, oamenii care m-au votat şi m-au susţinut în show au făcut posibilă împlinirea visului meu„.