„Rămânem vulnerabili. Trebuie să rămânem vigilenţi şi să respectăm cu stricteţe măsurile de igienă şi protecţie”, a declarat premierul spaniol Pedro Sanchez în cadrul unui discurs televizat.
„Fiecare dintre noi poate fi un zid în faţa virusului sau o cale de contagiune, depinde de noi”, a adăugat şeful Executivului de la Madrid.
Spania este una dintre cele mai lovite ţări de lovite de pandemie. Peste 28.000 de spanioli au murit din cauza noului coronavirus. Autorităţile spaniole pun capăt măsurile severe de izolare după 14 săptămâni, transmite agenţia AFP, citată de Agerpres.
În noaptea de sămbâtă spre duminică, Spania a ridicat starea de alertă care a fost decretată pe 14 martie.
Spania şi-a redeschis frontiera terestră cu Franţa şi porturile şi aeroporturile pentru cetăţenii Uniunii Europene. În schimb, Portugalia nu îşi va deschide graniţa cu Spania decât la 1 iulie.
Spaniolii se vor putea deplasa în toată ţara. Până în prezent, deplasările erau limitate la provincia sau la regiunea în care locuiau.
Străinii nu vor mai fi obligaţi să intre în carantină timp de două săptămâni la intrarea în ţară. În schimb, toate persoanele de pe teritoriul ţării trebuie să poarte în continuare o mască de protecţie în spaţii închise, dar şi în aer liber, atunci când nu este posibilă menţinerea unei distanţe de siguranţă de 1,5 m faţă de ceilalţi.
Pe 1 iulie, Spania îşi va deschide graniţele pentru toate naţionalităţile, pentru a încerca să salveze turismul, unul dintre principalii piloni ai economiei, ce reprezintă 12 la sută din PIB.