REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2020.
Un număr de 135.101 candidaţi care au participat la Evaluarea Naţională au obţinut medii mai mari sau egale cu 5 – reprezentând 76,10%, informează luni Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Potrivit sursei citate, 839 de candidaţi au obţinut media generală 10.
„Ministerul Educaţiei şi Cercetării a centralizat rezultatele înregistrate la Evaluarea Naţională ale absolvenţilor clasei a VIII-a (înainte de contestaţii), sesiunea 2 – 27 iunie 2020. Situaţia statistică generală arată că dintre cei 160.468 candidaţi prezenţi, 135.101 candidaţi au obţinut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), adică 76,10%. Dintre aceştia, 839 de candidaţi au încheiat examenul cu media generală 10 (zece)”, precizează MEC.
Rata de participare a fost de 93%, fiind prezenţi 160.468 candidaţi dintr-un total de 172.531 de elevi înscrişi.
La proba de Limba şi literatura română au obţinut note peste sau egale cu 5 (cinci) 135.101 candidaţi (83,9%), iar 4.587 au fost notaţi cu 10 (zece).
La proba de Matematică, 112.651 candidaţi (70,2%) au note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 3.251 de candidaţi au obţinut nota 10 (zece).
Potrivit MEC, şapte elevi au fost eliminaţi din cauza unor tentative de fraudă, lucrările acestora fiind notate cu 1.
Evaluarea Națională 2019: 73,12% de note peste 5, înainte de contestații
Evaluarea Națională 2018: 73,5% de note peste 5, înainte de contestații
Evaluarea Națională 2017: 77%
Evaluarea Națională 2016: 75%
Evaluarea Națională 2015: 79,36%
Evaluarea Națională 2014: 71,12%
Evaluarea Națională 2013: 75,89%
Evaluarea Națională 2012: 66,12%
Evaluarea Națională 2011: 81,79%
Evaluarea Națională 2010: 85,97%
Corectarea lucrărilor la Evaluarea Națională 2020 s-a făcut în sistem încrucișat, astfel încât să nu existe dubii cu privire la corectitudinea acordării notelor. Mai exact, un județ a corectat lucrările din alt județ. În acest fel, nu a existat nicio posibilitate ca cei doi profesori corectori să provină din aceleaşi școli cu elevii.
Dacă diferenţa dintre notele acordate de cei doi profesori a fost de maximum un punct, s-a făcut media aritmetică a celor două note, rezultatul fiind nota finală a elevului.
Candidații care sunt nemulţumiţi de notele obţinute la Evaluarea Naţională 2020, pot depune contestaţii luni, în intervalul orar 16:00 – 19:00, și marți, în intervalul orar 8:00 – 12:00.
Citeşte şi REZULTATE EVALUARE NATIONALA 2020 BUCURESTI. Bătaie mare pe liceele bune din Capitală
Contestaţiile pot fi depuse şi online. În cazul în care optează pentru transmiterea online a contestaţiei, candidații vor trebui să completeze și o declarație-tip în care să menționeze faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Contestaţiile vor fi soluţionate în perioada 23-26 iunie, urmând ca pe 27 iunie să fie afişate rezultatele obţinute în urma contestaţiilor.
Ponderea mediei de la Evaluarea Națională este de 80% în media de admitere la liceu. Media notelor din cei patru ani de gimnaziu va avea o pondere de 20% în media de admitere la liceu. Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial, se calculează ca medie ponderată între media generală la Evaluarea Națională și media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a.
Completarea opțiunilor în fișele de înscriere se va realiza în perioada 2-6 iulie, iar repartizarea computerizată în licee va avea loc pe 10 iulie.
Elevii vor intra la licee prin sistemul de repartizare computerizată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute.