RECORD de temperatură în Siberia. 38 de grade Celsius lângă cercul polar

Termometrele din oraşul rus Verhoiansk, din Siberia Orientală, au indicat 38 de grade Celsius, au raportat luni surse meteorologice din Rusia, citate de EFE.
Romania TV
22 iun. 2020, 12:16
RECORD de temperatură în Siberia. 38 de grade Celsius lângă cercul polar

Verhoiansk, alături de Oymyakon, sunt cunoscute drept cele mai friguroase locuri de pe planetă, unde temperaturile pot coborî sub valoarea de minus 67 de grade Celsius.

Potrivit autorităţilor, situaţia actuală din Verhoiansk, unde temperaturile ridicate au fost înregistrate în acest weekend, este cauzată de un ”anticiclon estic”.

În acelaşi timp, serviciul meteorologic din Iacuţia, unde sunt situate cele două ”capitale ale frigului” din lume, a amintit că în această parte a Siberiei valorile de temperatură pot ajunge până la 30 de grade Celsius în timpul verii, însă această situaţie se manifestă în mod normal în iulie, nu în iunie.

„În curând, totul va reveni la normal (…), iar temperaturile din Verhoiansk vor scădea la 15 grade; în plus, este probabil ca în localitate să se înregistreze precipitaţii sub formă de lapoviţă”, a declarat meteorologul-şef la nivel de regiune Tatiana Marshalik, citată de agenţia RIA Novosti.

Săptămâna trecută, serviciul rus de meteorologie a avertizat că în zilele următoare temperaturile din Siberia vor depăşi cu peste zece grade valorile normale din această zonă, iar dacă situaţia va persista, riscul de incendii forestiere în regiune va creşte, notează EFE.

Potrivit The Telegraph, temperatura de 38 de grade Celsius reprezintă un record pentru interiorul Cercului Arctic. La 23 mai, oraşul siberian Khatanga a înregistrat o temperatură maximă record de 25 de grade Celsius. Recordul anterior din acest oraş era de doar 11 grade Celsius.

Temperaturile ridicate din Republica Saha au condus la izbucnirea unor incendii de vegetaţie. Potrivit New York Post, care citează Serviciul Federal de Protecţie Forestieră Aeriană din Rusia – Avialesohrana – peste 275.000 de hectare au fost cuprinse de flăcări.

Citeşte şi: PROGNOZA METEO pentru două săptămâni. Cum va fi vremea în următoarea perioadă

Spynews
Moarte suspectă în Iași. Doi soți au fost găsiți fără suflare în propria casă. Polițiștii sunt în alertă
Bzi.ro
Ianis Hagi și Elena nu pot pleca în luna de miere! Ce se întâmplă în familia lor, după nuntă
Fanatik.ro
Acesta este cel mai puternic animal din lume. Poate ridica mașini și doborî copaci
Capital.ro
Simona Halep a fost EXCLUSĂ. Ion Țiriac a taxat-o: Uite că nu-l primește
Playtech.ro
Ce spune Bianca Drăgușanu despre acuzațiile de evaziune fiscală. Vedeta RUPE TĂCEREA
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Rusia desfășoară obuziere de pe vremea lui Stalin pe frontul din Ucraina. Moscova rămâne și fără stocurile din epoca sovietică
Spynews
Idei de întrebări pentru confirmarea prezenței la nuntă. Cum să îi întrebi pe invitați dacă vor fi prezenți la eveniment
Spynews
Pare bad boy la Insula iubirii, dar are o poveste de viață impresionantă. Secretele din trecutul ispitei Marcel Andrei
Evz.ro
Alimentul care te salvează în zilele caniculare. E mai eficient decât apa
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
ȘOCANT! Criminalul din Vaslui, care și-a băgat victima în valiză, a mai comis o crima. Audierile au scos la iveală detalii macabre
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Autostrada București-Ploiești, închisă! În ce zone este redirecționat traficul și când se va relua circulația pe A3
Capital.ro
Se confiscă banii în România. S-a dat lege astăzi, 18 Iulie. Te duci la închisoare între 2 și 7 ani
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Condamnări dure pentru cinci activiști de mediu în Londra
MediaFlux
AVERTISMENT FINAL al RUSIEI pentru ROMÂNIA! PUTIN a ANUNȚAT
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'