Descoperire macabră într-un cartier rezidențial din Oradea. Un bărbat de 49 de ani a fost găsit mort. Acesta avea un cuțit înfipt în stomac. Din câte se pare, bărbatul, care ar fi suferit de afecţiuni depresive, şi-ar fi pus capăt zilelor, fiind găsit decedat chiar de mama sa.
Contactată de BIHOREANUL, comisarul şef Alina Fărcuţa, purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Bihor, a precizat că evenimentul a fost sesizat prin numărul de urgențe 112 în jurul orei 13.
Şoc în fotbalul românesc, a murit la doar 40 de ani. A suferit un stop cardiac
„La faţa locului s-au deplasat cu operativitate poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale şi Serviciului Criminalistic. Victima a fost identificată ca fiind un bărbat de 49 de ani din Oradea, iar cauza exactă a decesului urmează să fie stabilită în urma efectuării necropsiei. În acest moment nu există suspiciuni să fi fost victima vreunei infracţiuni”, a declarat, duminică, reprezentanta Poliţiei Bihor.
Aceasta a mai precizat că ancheta, pentru stabilirea exactă a cazelor şi împrejurărilor morţii, este continuată de poliţiştii bihoireni sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă tribunalul Bihor.