Primul Mc Donald’s din Moscova a fost deschis printr-o iniţiativă comună a preşedintelui filialei din Canada şi a Primăriei din Moscova. George Cohon, fondatorul şi preşedintele Mc Donald’s Canada, s-a întâlnit cu oficialii ruşi la Jocurile Olimpice din 1976, când le-a şi propus proiectul, dar acesta avea să fie realizat abia în data de 31 ianuarie 1990.
Restaurantul inaugural a fost un mare succes încă din prima zi, când a servit un număr record de peste 30.000 de clienţi, cu ajutorul a peste 600 de angajaţi. Pentru comparaţie, pe locul al doilea se afla la acea vreme Budapesta, cu 9700 de clienţi serviţi la deschidere.
Cozile s-au întins pe kilometri întregi, fiind atât de multă lume încât autorităţile a trebuit să suplimenteze numărul forţelor de ordine detaşate în zona.
La vremea respectivă, restaurantul din Moscova era cel mai mare din lume, având peste 600 de angajaţi şi 900 de locuri pe scaune.
Totuşi, Mc Donald’s nu era deloc ieftin în acea era, un hamburger costând 3,75 ruble, raportat la un salariu mediu de 150 de ruble.
Succesul restaurantului fast food a avut atât de mare succes încât, la următoarele inaugurări au ajuns chiar mai mulţi oameni, iar la deschiderea celui de-al treilea, în 1993, a participat chiar şi preşedintele Boris Elţîn.