Concret, dintre cele 27 de state UE, România are cea mai mare pondere a oamenilor care, deși muncesc, sunt tot săraci, conform raportului Eurostat privind dezvoltarea sustenabilă. Astfel, în anul 2018, mai mult de 15% din românii cu vârste de cel puțin 18 ani și care se duceau la muncă erau expuși riscului de sărăcie. România a făcut, totuși progrese față de anul 2013, când rata riscului de sărăcie la persoanele care munceau era de 18%.
De asemenea, în rândul celor 27 de state UE, România este între primele 10 țări cu cel mai mic procent din populație care trăiește în gospodării în care nu se prea muncește. Concret, în anul 2018, doar vreo 7% dintre românii cu vârste de până în 59 de ani trăiau în gospodării cu intensitate a muncii foarte scăzută.
În anul 2018, în jur de 12% din populația României trăia în sărăcie severă. Asta înseamnă că nu-și permiteau să-și satisfacă măcar 4 dintre umătoarele nevoi banale: să mănânce carne sau pește (ori echivalentul vegetarian) o dată la două zile, să se ducă o săptămână pe an în vacanță, să-și plătească utilitățile sau chiria, să-și încălzească locuința iarna, să aibă televizor color, mașină de spălat rufe, telefon, să facă față unor cheltuieli neașteptate. Totuşi, România a făcut progrese în ultimii cinci, deoarece în anul 2013 un procent de 30% dintre noi aveau lipsuri materiale severe.
De asemenea, în anul 2018, peste 30% dintre români trăiau sub risc de sărăcie sau excluziune socială – locul al doilea în UE, după Bulgaria, potrivit datelor Eurostat.