Lovitură pentru români: băncile vor înăspri în perioada următoare condiţiile de creditare

Cele mai afectate vor fi creditele de consum acordate populaţiei dar şi cele pe termen scurt acordate IMM-urilor. Asta reiese dintr-un sondaj realizat de BNR. Nici nu e de mirare că se întâmplă acest lucru câtă vreme băncile au un client care se împrumută la ele masiv: statul român.
Romania TV
24 iun. 2020, 07:45
Lovitură pentru români: băncile vor înăspri în perioada următoare condiţiile de creditare

Băncile, într-o pondere importantă, estimează înăsprirea standardelor de creditare pentru toate tipurile de credite, cele mai afectate fiind creditele de consum acordate populaţiei şi cele pe termen scurt acordate IMM-urilor, reiese dintr-un sondaj realizat de Banca Naţională a României (BNR) privind creditarea companiilor nefinanciare şi a populaţiei.

„În contextul pandemiei COVID-19, ce a luat amploare în România începând cu luna martie a anului 2020, piaţa creditului a înregistrat modificări importante în T1 2020. Aşteptările pentru trimestrul următor (T2 2020) sunt de continuare a acestor tendinţe, dar într-o manieră mult mai pronunţată. În T1 2020, o pondere moderată a instituţiilor de credit au înăsprit standardele de creditare, în timp ce cererea de credite s-a redus. Pentru T2 2020, băncile, într-o pondere importantă, estimează înăsprirea standardelor de creditare pentru toate tipurile de credite, cele mai afectate fiind creditele de consum acordate populaţiei şi cele pe termen scurt acordate IMM. Cererea de credite este estimată să se reducă şi în T2 2020, băncile semnalând acest lucru într-o proporţie însemnată în cazul cererii populaţiei (pentru ambele tipuri de credite) şi al cererii IMM pentru credite pe termen lung”, se spune în raportul BNR.

Pe sectorul companiilor nefinanciare, standardele de creditare au devenit mai restrictive în T1 2020, pe fondul înăspririi acestora atât pentru IMM, cât şi pentru corporaţii, pentru toate tipurile de scadenţe. Pentru T2 2020, instituţiile de credit (în procent net de peste 54%) estimează că standardele de creditare şi termenii contractelor de credit sau a liniilor de credit pentru companii nefinanciare vor deveni mai restrictivi într-o anumită măsură.

Conform BNR, termenii creditării au înregistrat evoluţii eterogene în primul trimestru din aceste an. O parte dintre termeni s-au menţinut neschimbaţi, în timp ce spread-ul ratei medii de dobândă a creditului faţă de IRCC/ROBOR s-a relaxat, iar plafonul maxim pentru valoarea creditului, prima solicitată pentru creditele mai riscante şi scadenţa maximă s-au înăsprit.

Cererea de credite din partea companiilor, în ansamblul lor, s-a diminuat în T1 2020. În structură, evoluţiile au fost similare celor la nivel agregat, cu excepţia creditelor pe termen scurt din partea corporaţiilor unde un procent mic de bănci (procent net de 1%) au declarat că cererea pentru acest tip de credite a crescut. Pentru T2 2020, băncile estimează o diminuare a cererii
de credite din partea companiilor, în special a IMM.

„În T1 2020, a crescut ponderea instituţiilor de credit care au apreciat că riscul de credit aferent companiilor s-a majorat, atât la nivel agregat, cât şi în structură. Analiza pe sectoare de activitate relevă majorarea riscului de credit pentru toate sectoarele. Băncile au raportat într-o proporţie moderată (procent net de 10%) o creştere a solicitărilor de credit respinse în T1 2020”, se precizează în documentul BNR.

Pe sectorul populaţiei, în primul trimestru al anului 2020, o proporţie însemnată a instituţiilor de credit au semnalat o înăsprire a standardelor de creditare, atât pentru creditele destinate achiziţiei de locuinţe şi terenuri (procent net de 12,1%), cât şi în cazul împrumuturilor de consum (procent net de 21,4%). Băncile estimează pentru trimestrul următor (T2 2020) continuarea tendinţei de înăsprire a standardelor de creditare (procent net de 44,9% asociat creditelor imobiliare, procent net de 59,9% asociat creditelor de consum).

În ceea ce priveşte termenii creditării în cazul împrumuturilor imobiliare, instituţiile de credit au raportat o înăsprire asociată ponderii maxime a serviciului datoriei în venitul lunar (procent net de 4,1%), în timp ce pentru creditele de consum întărirea condiţiilor de creditare s-a datorat atât termenilor referitori la gradul de îndatorare (procent net de 17,7%), cât şi celor ce vizează
plafonul maxim pentru valoarea creditului (procent net de 17,7%).

Instituţiile de credit au raportat pentru T1 2020 scăderea moderată a cererii în cazul ambelor categorii de credite destinate populaţiei (procent net de -30% pentru creditele imobiliare, procent net de -42% pentru cele de consum). Aşteptările băncilor pentru următorul trimestru sunt de declin al cererii de împrumuturi atât în cazul creditelor destinate achiziţiei de locuinţe şi terenuri (procent net de -88%), cât şi în cazul creditelor de consum (procent net de -86%).

Băncile au raportat o creştere a ponderii solicitărilor de credite respinse în T1 2020, în cazul ambelor categorii de credite acordate populaţiei (procent net de 20,7% pentru creditele imobiliare, procent net de 13,9% pentru cele de consum).

Sondajul este efectuat trimestrial de BNR în lunile ianuarie, aprilie, iulie şi octombrie. Are la bază un chestionar (publicat în cadrul analizei din mai 2008) care este transmis primelor 10 bănci alese după cota de piaţă aferentă creditării companiilor şi populaţiei. Aceste instituţii deţin aproximativ 80% din creditarea acestor sectoare.

Citeşte şi: Daniel Dăianu a izbucnit în plină conferinţă: „Suntem handicapaţi!”. De la ce a plecat reacţia preşedintelui Consiliului Fiscal

DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Leguma care ar putea deveni toxică atunci când e prăjită. Multe gospodine o prepară în acest mod fără să știe riscurile la care se expun
Capital.ro
Regulă nouă pentru gunoi. Românii trebuie să anunțe la primărie. Se aplică chiar din luna Aprilie
Playtech.ro
Cea mai toxică carne din comerţ. Când o prăjeşti este şi mai periculoasă
DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Adevarul
Un profesor român din SUA explică pe înțelesul tuturor dedesubturile succesului lui Trump și ce ne așteaptă
wowbiz.ro
Vlad Pascu, în doliu! Vestea fulgerătoare a dimineții. A fost găsit mort în casă
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Proiectul austro-ungar din 1896, modernizat din banii PNRR. Are o istorie fascinantă
Ego.ro
EXCLUSIV Ce s-a întâmplat cu Armin Nicoară, imediat după ce a născut Claudia Puican
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
kanald.ro
A murit un fost atacant de la Rapid. Tânărul de 28 de ani a căzut de la etajul 11 al blocului în care locuia
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut-o pe cea mai iubită cântăreață de muzică populară. Rămâne veșnic în amintirea tuturor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Câtă ceapă trebuie să pui la 1 kilogram de carne pentru sarmale. Secretul unui gust senzațional
MediaFlux
Politico: Toți ochii pe București. Scenariul alegerilor din România sperie Bruxelles-ul
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Păstorii de stele: cum au ajuns ciobanii din Sahara brokeri de meteoriți