Klaus Iohannis a semnat decretele. Ce legi a promulgat preşedintele miercuri

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, modificările efectuate în Parlament la legislația electorală: la alegeri, în birourile electorale, vor intra de acum și „reprezentanţii partidelor politice şi ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care au ca membri cel puţin 7 senatori sau 10 deputaţi sau care au obținut reprezentare parlamentară la scrutinul anterior”. Principalii beneficiari ai prevederii sunt cei din ALDE, rămași fără grupuri parlamentare. De asemenea, minoritățile naționale revin în birourile secțiile de vot, după o absență de 8 ani.
Romania TV
24 iun. 2020, 13:32
Klaus Iohannis a semnat decretele. Ce legi a promulgat preşedintele miercuri

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, președintele Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 24 iunie a.c., următoarele decrete:

  • Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 (PL-x 157/20.03.2019);
  • Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 5/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2007 privind introducerea deliberată în mediu a organismelor modificate genetic (PL-x 103/24.03.2020);
  • Decret privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului de împrumut (Proiect privind îmbunătățirea rezilienţei şi a răspunsului la situații de urgență) dintre România şi Banca Internațională pentru Reconstrucție şi Dezvoltare, semnat la București la 10 iulie 2019 (PL-x 5/03.02.2020);
  • Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Acordului-cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (Proiectul privind Modernizarea infrastructurii judiciare în România), semnat la București la 13 august 2019 şi la Paris la 2 septembrie 2019 (PL-x 69/24.02.2020);
  • Decret pentru promulgarea Legii privind modificarea Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, precum şi pentru modificarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaților, precum şi pentru organizarea şi funcționarea Autorității Electorale Permanente (PL-x 305/20.05.2020);
  • Decret pentru supunerea spre adoptare Parlamentului a acceptării Amendamentului la Convenția internațională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 21 decembrie 1965, adoptat la cea de-a paisprezecea reuniune a statelor părți la Convenția, la New York la 15 ianuarie 1992.

Spynews
Saveta Bogdan îi duce dorul iubitul său de când a plecat în America. Cum decurge relația lor la aproape 8.000 de km distanță
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Patru zodii sunt lovite de noroc în următoarele 4 zile. Vine cea mai bună perioadă și totul se schimbă în bine în viața lor
Capital.ro
Interzis pentru românii care stau în chirie. Proprietarii îi pot da afară imediat. Trebuie să aibă acest document
Playtech.ro
DOLIU imens în Familia Regală Britanică! A MURIT în urmă cu puțin timp, ce tragedie…
DailyBusiness
S-au găsit etichete FALSE la Kaufland! O româncă a spus adevărul! Răspunsul companiei
Adevarul
Prețul unei jumătăți de secol de închisoare. Cât a primit un bărbat pentru că a stat nevinovat după gratii, timp de 48 de ani
Spynews
Noi informații în cazul Raisei. Familia fetiței ucise de un polițist ar putea rămâne fără despăgubirile de 500.000 de euro dictate de instanță
Spynews
Exclusiv! I-a dat sau nu i-a dat Georgică Cornu o sumă fabuloasă de bani Marinei Almășan în timpul relației lor! Ce spun apropiații celor doi
Evz.ro
Nu ai chef să gătești? Află cum poți prepara rapid un sandvici cu halloumi și gem de caise
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume și-a provocat fanii cu un selfie interzis
wowbiz.ro
Femeia incendiată de soț în fața copiilor a murit! Fiica ei de 9 ani, în stare gravă la spital
Cancan.ro
Anca Țurcașiu, prima reacție după ce CANCAN a surprins-o cu noul iubit. A spus-o public!
Playsport.ro
Ea este femeia care poate lua FCSB de la Gigi Becali: "Inteligență debordantă, poate să țină echipa de acum"
kanald.ro
Pudra de talc, declarată posibil cancerigenă de OMS. În talc a fost descoperit azbest, un mineral toxic și interzis în Uniunea Europeană
Capital.ro
Te ia obligatoriu la război. Legea din România spune clar: Se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie. Impresara nu are inhibiții la 51 de ani
stirilekanald.ro
Maltratată de iubitul ofițer, Ioana și-a urlat durerea: M-a distrus, nu-l mai... Ce le-a povestit prietenelor
substantial.ro
Lamine Yamal revine la antrenamente după atacul asupra tatălui său
MediaFlux
Mișcare DISPERATĂ a lui TRUMP. Ce a făcut ca să o bată pe Kamala Harris
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...