„Alianţa USR PLUS a fost înregistrată oficial, miercuri, 24 iunie 2020. Secţia a II-a Civilă a Tribunalului Bucureşti a admis miercuri cererea de înregistrare a alianţei politice dintre Uniunea Salvaţi România şi Partidul Libertate, Unitate şi Solidaritate, sub numele complet ‘Alianţa USR PLUS’. Noua formaţiune a fost înscrisă în Registrul Partidelor Politice aflat la Tribunalul Bucureşti. Au existat două cereri de intervenţie în proces, care au fost respinse”, precizează sursa citată.
Alianţa USR-PLUS, împreună cu PNL, vor susţine la alegerile locale din Bucureşti candidatul unic al forţelor de dreapta Nicuşor Dan, dar încă nu s-a hotărât dacă vor avea candidaţi separaţi la primăriile de sector şi nici dacă alianţa cu PNL se va extinde şi la nivelul întregii ţări sau, punctual, în alte oraşe importante.
Citeşte şi: Un „castor” a protestat în Parlament. Care este motivul acţiunii inedite