Aproape 700 de oameni, în majoritate cetăţeni bulgari, trăiesc în fostele locuinţe sociale ale municipalităţii din Mondragone, o localitate situată la 60 de kilometri nord de Napoli. Aceştia au primit luni ordin să nu-şi părăsească locuinţele din cauza suspiciunilor de contaminare cu noul coronavirus.
Nu mai puţin de 49 de persoane au fost testate pozitiv la noul coronavirus, după ce autorităţile italiene au lansat o campanie de depistarea a persoanelor infectate cu COVID-19, conform Agerpres.
Zeci de oameni au trecut joi dimineaţă de cordonul sanitar pentru a merge să protesteze în oraş.
Poliţia a intervenit pentru a-i întoarce din drum, fără violenţă. În schimb, preşedintele regiunii Campania, Vincenzo de Luca, a anunţat că a chemat în ajutor Armata.
Potrivit sursei citate, majoritatea rezidenţilor respectivi sunt muncitori agricoli bulgari, unii fără situaţie legală. Mai multe persoane infectate cu coronavirus s-au făcut nevăzute.