Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului, Sorin Sava, la 9 noiembrie, „urmare a măsurilor întreprinse de către autorităţile române, cetăţeanul străin Hassine M. A. a fost declarat indezirabil pentru o perioadă de cinci ani, prin decizia Curţii de Apel Bucureşti”.
„În contextul măsurilor derulate de SRI pe profil antiterorist, cu sprijinul partenerilor din cadrul Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului (SNPCT), s-a stabilit cu certitudine că cetăţeanul străin desfăşura o serie de activităţi care constituiau riscuri şi ameninţări la adresa securităţii naţionale. Acesta era adept al ideologiei extremist-teroriste, a iniţiat şi permanentizat legături cu elemente radicale aflate în exteriorul României, acţionând activ pe linia promovării în ţara noastră a unor idei şi materiale propagandistice, inclusiv în mediul virtual, în favoarea unei mişcări cu orientare extremist-teroristă, afiliată ideologiei Al Qaeda. În acest caz, a fost preocupat să dezvolte în România capacităţi de prozelitism şi radicalizare a unor coreligionari”, a spus Sava.
Rezultatele în acest caz au fost obţinute de SRI în cooperare cu MAI, în speţă cu Inspectoratul General pentru Imigrări, şi de către Ministerul Public, în speţă cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a subliniat purtătorul de cuvânt al Serviciului.
Potrivit lui Sava, demersurile s-au finalizat cu reţinerea şi cu luarea în custodie publică a cetăţeanului străin în vederea expulzării.
„SRI, în calitate de autoritate naţională în domeniul prevenirii şi combaterii terorismului, în cooperare cu celelalte instituţii din cadrul SNPCT, are ca prioritate prevenirea oricăror riscuri şi ameninţări pe profil antiterorist în România”, a spus purtătorul de cuvânt al Serviciului.