Şeful Executivului a fost întrebat despre moţiunea iniţiată împotriva ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru. Ludovic Orban a profitat de această ocazie pentru a o ironiza pe Gabriela Firea.
„Am fost atacaţi cu o mulţime de idei năstruşnice, ca să nu le caracterizez în alt fel. O perioadă ni s-a zis că facem prea puţine teste şi doamna Firea, dacă va aduceţi aminte, a promis că testează tot poporul la scara blocului. Cine a fost testat de Firea să voteze cu Firea, cine nu a fost testat de Firea să voteze cu Nicuşor Dan, atâta zic eu, în urma acestei, cum să spun, expoziţii de demagogie deşănţată.
Ne-au acuzat că nu testăm, ca să folosim teste rapide. Nişte aberaţii fără margini. Acum ne acuză că manipulăm cifrele, că dăm cifre mai mari, că facem prea multe teste. Păi cum facem prea multe teste? Nu ziceau că facem prea puţine? Este adevărat, noi am pornit de la o capacitate de testare, la începutul epidemiei, de 400-500 de teste şi astăzi avem capacitate instalată de 17.000 de teste şi am ajuns să facem 11.800 – 12.000 de teste în zilele normale. Asta e manipulare, că facem teste? Chiar sunt penibile”, a spus Ludovic Orban, duminică seară, la postul Realitatea Plus, conform Agerpres.
Ludovic Orban a declarat că o există o atitudine de relaxare şi de neglijare a pericolului de reprezentat de pandemia de coronavirus care, în opinia sa, este generată de lideri politici „iresponsabili. De asemenea, premierul a menţionat că „România era Italia la pătrat” dacă nu se lua măsura izolării şi carantinei.