Citeşte şi: Prognoza meteo lunară. Vreme rece în februarie fără prea multe precipitaţii. Cum va fi vremea în martie
Prognoza meteo 17 februarie. Valorile termice, îndeosebi cele nocturne, vor fi semnificativ mai ridicate decât cele din intervalul precedent, dar la începutul zilei vremea va fi încã deosebit de rece în cea mai mare parte a ţãrii. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 0 şi 7 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -5 şi 4 grade. Cerul va avea înnorãri şi se vor semnala precipitaţii, dupã orele amiezii în vestul, centrul, nordul şi nord-estul ţãrii, iar noaptea şi în sud-est. Vor fi ninsori, iar îndeosebi în regiunile nord-vestice se va depune strat nou de zãpadã, dar temporar se vor semnala şi ploi sau lapoviţã, ce vor favoriza pe alocuri depunerile de polei. La munte vor predomina ninsorile, în general moderate cantitativ. Cantitãţile de precipitaţii vor depãşi 10…15 l/mp, cu o probabilitate mai ridicatã în zona Carpaţilor Meridionali, unde pe creste, din prima parte a nopţii vântul se va intensifica treptat, cu rafale de peste 90 km/h, viscolind ninsoarea şi spulberând zãpada. În restul teritoriului, vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri temporare în extremitatea de sud-vest. Izolat vor fi condiţii de ceaţã.
BUCURESTI. Vremea se va încãlzi semnificativ faţã de intervalul precedent, dar la începutul zilei va fi încã deosebit de rece. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 6 grade, iar cea minimã de joi dimineaţa va fi de -2…0 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorãri spre searã şi noaptea, când vor fi posibile fulguieli. Vântul va sufla slab şi moderat, potrivit ANM.
Citeşte şi: Avertizare meteo. Vreme deosebit de rece şi ger în nordul, centrul şi estul ţării şi local în sud
Prognoza meteo JOI
Valorile termice diurne vor fi mai ridicate decât în mod normal pentru aceastã datã în jumãtatea sudicã a ţãrii, în timp ce în rest se vor situa în jurul mediilor multianuale, iar cele nocturne vor fi mai mici decât în intervalul anterior, cu precãdere în Moldova şi în depresiunile din estul Transilvaniei, unde vor caracteriza o vreme geroasã. Temperaturile maxime se vor încadra între -2 grade în nordul Moldovei şi 11 grade în Lunca Dunãrii, iar cele minime vor fi cuprinse între -15 şi 1 grad. Cerul va avea înnorãri şi temporar se vor semnala precipitaţii slabe mixte, local în centru şi nord-est şi pe arii restrânse în rest. La munte vor predomina ninsorile, posibil moderate cantitativ. Izolat vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri în prima parte a intervalului la munte, îndeosebi pe crestele Carpaţilor Meridionali, viscolind ninsoarea şi spulberând zãpada, dar temporar şi cu viteze mai mici şi în sud, centru şi est. Pe arii restrânse se va forma ceaţã, asociatã cu chiciurã în cursul nopţii.
BUCURESTI. Valorile termice diurne vor fi mai ridicate faţã de intervalul anterior. Cerul va avea înnorãri şi trecãtor vor fi precipitaţii slabe, ziua sub formã de ploaie, iar spre searã şi noaptea, posibil lapoviţã şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximã va fi de 7…8 grade, iar cea minimã de -6…-3 grade.
Prognoza meteo VINERI
În jumãtatea de sud-est a ţãrii vremea va fi rece, mai ales la începutul zilei, când va fi local geroasã în special în Moldova şi estul Transilvaniei; în restul teritoriului valorile termice vor fi apropiate de cele normale ale perioadei, iar în Banat şi Crişana vor caracteriza o vreme caldã pentru a doua decadã a lunii februarie. Temperaturile maxime se vor încadra între -4 grade în nordul Moldovei şi în jurul a 10 grade în Dealurile de Vest, iar cele minime vor fi cuprinse în general între -10 şi 2 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorãri mai persistente ziua în regiunile sudice, unde vor fi posibile fulguieli izolate, iar seara şi noaptea cu caracter temporar în majoritatea zonelor, iar pe spaţii mici, în nordul ţãrii, vor fi precipitaţii mixte ce vor favoriza depunerile de polei. Vântul va sufla slab şi moderat cu unele intensificãri pe crestele montane şi izolat şi trecãtor în regiunile estice şi în extremitatea de sud-vest. Pe arii restrânse, mai ales dimineaţa, se va semnala ceaţã, asociatã cu depunere de chiciurã.
BUCURESTI. Vremea fi rece, cu temperaturi în scãdere, astfel cã maxima va fi de 0…1 grad, iar minima de -7…-4 grade. Cerul va avea înnorãri, mai persistente în prima parte a zilei şi temporare în restul timpului, dar condiţiile de fulguialã vor fi reduse. Vântul va sufla slab şi moderat.
Prognoza meteo SAMBATA
Valorile termice vor fi în creştere în toatã ţara, astfel cã vremea va deveni caldã pentru aceastã datã, cu precãdere în regiunile vestice şi în zonele de deal şi de munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 5 şi 13 grade, uşor mai scãzute în nordul Moldovei, iar cele minime vor fi cuprinse în general între -2 şi 6 grade. Cerul va avea înnorãri şi pe alocuri vor fi precipitaţii predominant sub formã de ploaie în nordul, centrul şi estul ţãrii, iar noaptea şi în regiunile vestice. În celelalte zone cerul va fi variabil, iar ploile se vor semnala izolat. Vântul va sufla slab şi moderat cu unele intensificãri pe crestele montane şi în sud-vest. Izolat vor fi condiţii de ceaţã.
BUCURESTI. Valorile termice vor fi din nou în creştere, astfel cã cea maximã va atinge 8…9 grade, iar cea minimã va fi de -2…1 grad. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporare mai ales în a doua parte a zilei şi seara când vor fi posibile trecãtor ploi slabe. Vântul va sufla slab pânã la moderat.