Ponta: Mi-aş dori ca Băsescu să se implice în campanie pentru că mai câştigăm câteva procente

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că şi-ar dori ca preşedintele Traian Băsescu să se implice în campania electorală, întrucât astfel Uniunea ar mai câştiga "câteva procente", dar se bucură că deocamdată "lucrurile merg aşa cum ar fi trebuit să fie de fapt şi în alţi ani şi nu a fost".
Romania TV
10 nov. 2012, 14:32
Ponta: Mi-aş dori ca Băsescu să se implice în campanie pentru că mai câştigăm câteva procente

„Într-un fel mi-aş dori ca domnul preşedinte Băsescu să se comporte instituţional, pentru că e un semn de normalitate şi un semn de revenire la normalitate, o normalitate pe care nu am mai avut-o de foarte mult timp. Strict politic, ca lider al USL, mi-aş dori să se implice în campanie pentru că mai câştigăm câteva procente. Prima mea dorinţă rămâne însă cea instituţională şi decizia îi aparţine domnului preşedinte. Deocamdată văd că lucrurile merg aşa cum ar fi trebuit să fie de fapt şi în alţi ani şi nu a fost”, a declarat, sâmbătă, la Târgovişte, într-o conferinţă de presă, Victor Ponta.

Liderul PSD, Victor Ponta, însoţit de preşedintele PC, Daniel Constantin, a participat, la Târgovişte, la lansarea candidaţilor USL Dâmboviţa, informează Mediafax.

Citeşte şi A început bătălia pentru Parlament. Câţi candidaţi au intrat în cursă şi cine va ajunge în Parlament

Spynews
Românul care a înjunghiat-o pe fetița de 11 ani, în Londra, este și el tatăl unui copil de patru ani. Ce obișnuia să posteze pe Internet: ”Absolut sinistre”
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Locul din România care i-a dat pe spate pe străini. Are un potențial turistic uriaș, dar puțini români știu de el: ”Este frumos și unic. Sunteți foarte norocoși să locuiți aici”
Capital.ro
Românii cu mașini pe motorină, taxați mai puțin. A intrat în vigoare azi, 16 august
Playtech.ro
WOW ce schimbare. Pugilista Imane Khelif, transformare ȘOCANTĂ după ce s-a machiat
DailyBusiness
România are CEL MAI MARE preț la gaze naturale din regiune! Grecia și Bulgaria sunt în spatele nostru
Adevarul
Prețul unei jumătăți de secol de închisoare. Cât a primit un bărbat pentru că a stat nevinovat după gratii, timp de 48 de ani
Spynews
Ștefan și Maria de la Mireasa, sezonul 9, vacanță romantică în Italia. Cum și-a răsfățat fostul concurent soția de ziua ei onomastică / FOTO
Spynews
Cum a surprins-o Ronald Gavril pe Anamaria Prodan, de ziua onomastică. Iubitul vedetei a dat dovadă de romantismul suprem | FOTO
Evz.ro
Te lasă fără bani chiar la bancomat. Cum acționează escrocii
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume și-a provocat fanii cu un selfie interzis
wowbiz.ro
Trecutul dureros al Ioanei, tânăra din Suceava care și-a pus capăt zilelor. Ce a suportat ani la rând?
Cancan.ro
Anca Țurcașiu, prima reacție după ce CANCAN a surprins-o cu noul iubit. A spus-o public!
Playsport.ro
Ea este femeia care poate lua FCSB de la Gigi Becali: "Inteligență debordantă, poate să țină echipa de acum"
kanald.ro
Cum vrea Vlad Pascu să scape de închisoare. Părinții celor doi tineri uciși în tragedia de la 2 Mai sunt revoltați: „Vrea să fie eliberat, să-și îmbrățișeze părinții”
Capital.ro
S-a aflat adevărul despre Băsescu. Greșeală monumentală a fostului președinte
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie. Impresara nu are inhibiții la 51 de ani
stirilekanald.ro
Chinurile Ioanei din Broșteni: Violată de tată, părăsită de mamă! "Mi-a zis că e sfâșiată"
substantial.ro
Cinci arestări în cazul morții lui Matthew Perry: legătura cu o rețea vastă de trafic de ketamină
MediaFlux
BOALA de care suferă DONALD TRUMP după ce a fost ÎMPUȘCAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...