După zilele ploiase, temperaturile au crescut simţitor în România. Potrivit ANM, disconfortul termic se va menține accentuat și în următoarele zile, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități, mai ales în zonele de câmpie.
CANICULĂ la Bucureşti. Prognoza meteo actualizată pentru Capitală
La ora 14, temperaturile resimţite ajungeau la 39 de grade la Bechet şi Calafat, 38 de grade la Constanţa, Cernavodă şi Drobeta Turnu Severin.
În Bucureşti, la staţiile Filaret şi Afumaţi se înregistrau 37 grade resimţite. 37 de grade se resimţeau şi la Băileşti – în Oltenia, şi la Adamclisi în Dobrogea, la Călăraşi, Feteşti şi Timişoara.
PROGNOZA METEO IULIE. Directorul ANM, Elena Mateescu, a anunţat că luna iulie va fi caracterizată de caniculă, vijelii şi căderi de grindină.
„Cu siguranţă vom vorbi şi de indicele de disconfort termic accentuat, pentru că valorile de temperaturi în creştere, asociate şi cu umezeală sporită în atmosferă, generează atingerea şi depăşirea acelor 80 de unităţi de care tot vorbim atunci când încep primele zile de caniculă în ţară.
Nu trebuie să neglijăm nici acele furtuni de vară, pentru că în condiţiile în care vom avea temperaturi în creştere de la o zi la alta şi coroborate cu acest raport de umezeală sporit este posibil să vorbim mai des de furtuni, vijelii şi căderi de grindină. Chiar şi în perioada următoare! Iar dacă perioada 20-iunie – 6 iulie va fi caracterizată în general de temperaturi peste normalul climatologic al acestei săptămâni, cu cele mai ridicate abateri pozitive în partea de sud a ţării, următoarea săptămână, 6-13 iulie, în luna lui cuptor, aduce în atenţia noastră tendinţa spre excedent în cea mai mare parte a ţării din perspectiva regimului de precipitaţii, exceptând doar sud estul şi ţării. Adică vin ploi din nou, acele ploi de vară, cu toată gama de fenomene meteo specifice anotimpului în care ne aflăm”, a declarat Elena Mateescu la DC NEWS.