Eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, adoptată în Parlament. UDMR nu a votat

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a adoptat eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor. Decizia a fost luată cu 357 voturi "pentru", zero abţineri şi niciun vot împotrivă. Cei 30 de parlamentari ai UDMR au fost prezenți în sală, însă nu au votat.
Filip Stan
17 feb. 2021, 16:53
Eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, adoptată în Parlament. UDMR nu a votat

Pensiile speciale ale parlamentarilor au fost eliminate. Parlamentul a adoptat cu 357 de voturi pentru, nicio abținere, niciun vot împotrivă inițiativa legislativă de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor. Cei 30 de parlamentari ai UDMR au fost prezenți în sală, însă nu au votat.

„Astăzi reparăm puţin, dintr-o reparaţie uriaşă de care are nevoie sistemul de pensii din România. Nu mai avem bani de pensii speciale, nu doar că din cauză morală ele nu trebuie să existe. Coaliţia va avea ca obiectiv eliminarea pensiilor speciale. Da, puteţi să protestaţi, sunteţi în Opoziţie, dar măcar aţi înţeles că trebuie eliminate pensiile speciale. Aceasta e politica de guvernare a coaliţiei”, a declarat preşedintele USR Dan Barna.

Citeşte şi: Marcel Ciolacu face reproșuri coaliției de guvernare: ”Vă invit să faceți dreptate până la capăt”

Ludovic Orban a cerut Parlamentului să voteze eliminarea pensiilor speciale pentru senatori şi deputaţi.

„Suntem astăzi într-un moment în care Parlamentul are ocazia să reintre în slujba cetăţeanului român, are ocazia să arate că cine împarte nu îşi face parte şi că nu ia partea leului şi că legile trebuie făcute pentru cetăţeni şi nu pentru privilegiaţi şi că nimeni nu are dreptul să aibă privilegii, chiar dacă este la decizie. În anul 2010, după adoptarea legii pensiilor, nu mai existau decât foarte puţine categorii de pensii speciale. După 2014 au curs pe bandă rulantă acte normative făcute de o majoritate în jurul PSD care a culminat cu nesimţirea ca parlamentarii care trebuie să îi reprezinte pe cetăţeni şi nu pe ei înşişi să voteze pensii speciale. Singurul partid care a votat împotriva introducerii acestor pensii speciale a fost PNL. În rest, voi aţi votat pentru. Nu cu pensii din burtă, fabricate pe ultimele trei luni, cu sporuri inventate din pix pentru toată şefimea, în timp ce oamenii care produc ceva pentru România sunt pedepsiţi să trăiască din pensii pe baza contributivităţii, iar alţi şmecheri au reuşit să vă convingă să votaţi pensii nesimţite”, a spus Ludovic Orban.

„Astăzi aveţi ocazia să începeţi să vă îndreptaţi domnilor de la PSD. Mă bucur că v-aţi bătut ca într-un concurs de frumuseţe să fie dezbătut proiectul PSD depus în actuala legislatură, dar să ştiţi că şi proiectele PNL şi USR-PLUS depuse în legislatura trecută nici măcar nu l-aţi trimis pentru raport în comisia de statut şi l-aţi pus în sertare. Depinde de capacitatea noastră de a lăsa deoparte demagogia. Noi trebuie să votăm desfiinţarea pensiilor speciale pentru parlamentari, că nu este corect ca ei să aibă pensii speciale, în timp ce milioane de români trăiesc din pensii bazate pe contributivitate. Azi e primul pas, trebuie să facem ordine în legislaţia pensiilor, trebuie să avem curaj să facem dreptate pentru oameni. Va trebuie să atacăm frontal toată legislaţia în domeniul pensiilor speciale astfel încât să aducem cât mai aproape de principiul contributivităţii tuturor pensiilor speciale din România. Îmi scot pălăria în faţa fiecărui parlamentar care va vota pentru eliminarea pensiilor speciale, nu pentru că acesta a fost ordinul de partid, ci pentru că asta este convingerea fiecăruia”, a mai spus Ludovic Orban.

Liderul PSD Marcel Ciolacu a reproşat coaliţiei de guvernare că nu a dat Ordonaţă de Urgenţă pentru eliminarea indemnizaţiilor parlamentarilor.

„Am ajuns în această situaţie pentru că dumneavoastră, Guvernul dumneavoastră aţi emis o OUG prin care aţi îngheţat pensiile, salariile în toată România. Era normal ca orice politician să reacţioneze în acest fel, indiferent de culoare politică, să nu mai avem indemnizaţii speciale, atâta timp cât politica actualei coaliţii e de recesiune. Nu am înţeles de ce nu aţi făcut acest lucru anul trecut, eraţi premier, domnule Orban. Aveaţi majoritate. Nu am înţeles, domnule Barna, de ce până acum împreună cu domnul premier Cîţu nu aţi dat o OUG ca să faceţi dreptate până la capăt. Singurele indemnizaţii speciale pe care nu puteţi să le schimbaţi erau cele ale parlamentarilor. Cine l-a ţinut un an de zile pe domnul Orban să daţi această OUG, să faceţi dreptatea până la capăt? Vă rugăm frumos, astăzi cred că toţi parlamentarii vom vota să renunţăm la aceste pensii speciale şi vă invită pe voi din coaliţia pierzătorilor să mergeţi până la capăt şi să daţi o ordonanţă de urgenţă”.

În replică, senatorul Diana Şoşoacă le-a recomandat parlamentarilor să-şi cumpere Constituţia României şi i-a avertizat că lege privind eliminarea pensiilor speciale va pica la Curtea Constituţională.

„Toţi trebuie să vă cumpăraţi Constituţia! De ce minţiţi poporul român. Nu cred că va trece de CCR, ştim foarte bine deciziile CCR, sunt sigură că merg pe drepturi câştigate, dacă vreţi să faceţi asta mergeţi pe speţă juridică. Domnule Orban, lăsaţi-ne pe noi care am luptat împotriva celui mai abuziv şi restrictiv guvern al României conform Avocatului Poporului, pe care vreţi să îl revocaţi pentru că a dat curs tuturor solicitărilor civile, lăsaţi oamenii săraci că sunteţi atât de sus încât nu vedeţi ce e aici jos”, a spus Diana Şoşoacă.

Pozitia UDMR privind pensiile speciale este una ferma si consecventa. Principiul contributivitatii trebuie sa fie de baza. Propunerea de azi vizeaza 825 de fosti parlamentari si un efort bugetar de aproximativ 4,5 milioane de lei anual. Raman insa in vigoare pensiile speciale pentru celelalte 11 categorii socio-profesionale, cele care nu au nicio legatura cu principiul contributivitatii, pensiile speciale ale angajatilor MAPN, MAI, serviciilor secrete, administratiei penitenciarelor, ale judecatorilor si procurorilor in medie de 220.000 de lei lunar. Iar in cazul celor care se pensioneaza la 40-50 de ani exista posibiltiatea sa se pensioneze cu pensie speciala si pe urma se reangajeaza la bugetul de stat si ia bani frumosi din bugetul statului. Dumneavoastra tocmai va pregatiti sa va inselati alegatorii prin eliminarea celor mai mici pensii speciale, pensiile speciale ale parlamentarilor reprezinta 1,38% din totalul pensiilor speciale, restul de aproape 99% raman neschimbate. Observam ca demagogia si populismul au atins cote maxime. Partidele arunca praf in ochii electoratului de dragul imaginii. Pozitia UDMR este ca pensiile speciale trebuie eliminate pentru toate categoriile, iar daca nu se poate din motive constitutionale, sa fie impozitate cu 99% sau limitate pentru toate categoriile vizate”, a declarat reprezentantul UDMR, senatorul Lorand Turos.

Deputatul AUR George Simion a anunțat că parlamentarii formațiunii votează în favoarea proiectului privind eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari.

 

Update: Parlamentul a început, miercuri, dezbaterea propunerilor legislative pentru eliminarea pensiilor speciale pentru deputaţi şi senatori.

Comisia pentru statut a propus, în urma dezbaterilor, un raport privind adoptarea propunerii iniţiate de PSD şi respingerea proiectelor PNL şi USR PLUS pe aceeaşi temă.

Amendamentele din raportul de admitere al Comisie pentru statut prevăd următoarele:

„Capitolul XI, alcătuit din articolele 49 şi 50, din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 22 ianuarie 2016, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă.

De la data intrării în vigoare a prezentei legi încetează plata indemnizaţiilor pentru limita de vârstă acordate în baza prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 22 ianuarie 2016, cu modificările şi completările ulterioare”, conform raportului favorabil al Comisiei.

Articolele respective abrogate şi anume 49 şi 50 fac referire la dreptul la indemnizaţia pentru limita de vârstă.

 

Ludovic Orban a cerut ca miercuri să fie dat votul pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor. În urma votului parlamentarilor s-a decis ca votul pe eliminarea pensiilor speciale ale deputaților și senatorilor să aibă loc la finalul ședinței de plen. În paralel cu ședința va lucra și comisia de statut care trebuie să dea un raport pentru trei proiecte de eliminare a indemnizațiilor pentru limită de vârstă, depuse de PNL, USR PLUS și PSD.

Propunerea de suplimentare a ordinii de zi de miercuri a fost făcută de președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban.

„Am convenit, ca urmare a unei propuneri formulate de liderul de grup al PSD, Alfred Simonis, dar şi cu sprijinul majorităţii grupurilor parlamentare, să formulăm o propunere de completare a ordinii de zi pentru şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului de astăzi, (..) cu adoptarea proiectului de lege de modificare a Statutului deputaţilor şi senatorilor. Vă explic că sunt trei propuneri legi, iniţiate de trei grupuri parlamentare, proiecte lege prin care se modifică Legea statutului şi deputaţilor şi senatorilor, în sensul abrogării a două articole care instituie dreptul la pensie specială”, a afirmat Ludovic Orban.

Dan Barna a anunţat luni, după întâlnirea liderilor coaliţiei, că pe ordinea de zi a Birourilor permanente reunite ale celor două Camere de marţi se va afla eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, iar miercuri va intra la plen.

„Am discutat despre o temă importantă, atât pentru USR-PLUS, cât şi pentru întreaga coaliţie, cea legată de pensiile speciale şi, pe termen scurt, subiectul pensiilor speciale ale parlamentarilor. Pe agenda Biroului permanent reunit de mâine dimineaţă va fi acest subiect, astfel încât miercuri, când va fi o şedinţă de plen reunit, sper să avem pe ordinea de zi regulamentul privind deputaţii şi senatori, astfel încât să votăm, să vedem dacă reuşim miercuri, eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, un prim pas necesar, un prim pas promis, o primă obligaţie morală pe care ne-am asumat-o şi pe care o vom duce la îndeplinire fără doar şi poate”, a spus Dan Barna, după şedinţa coaliţiei de guvernare de luni, la Parlament.

Citeşte şi: Dacian Cioloş, despre eliminarea pensiilor speciale: „Până de Paşte am putea să le tăiem pe ale primarilor şi parlamentarilor”

Vicepremierul Dan Barna a mai spus că eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor este un pas firesc, iar pentru celelalte categorii „avem un grup de lucru prin care analizăm care este abordarea sustenabilă şi funcţională juridic”.

„Eu vreau să ieşim din logica aceasta a ipocriziei retorice, pe care o vedem pe diverse spaţii media legată de pensiile speciale. Fiecare categorie de pensii, numită specială la modul generic, trebuie să aibă o reglementare şi o lege distinctă tocmai pentru a evita problemele de constituţionalitate pe care le-am avut în legislatura anterioară. Într-adevăr, colegul meu, vicepremierul Kelemen Hunor, şi-a exprimat nişte rezerve legate de această abordare, dar ceea ce spune este hai să facem paşii pe care putem să-i facem. Pensiile speciale ale parlamentarilor sunt un pas firesc, logic. Pentru celelalte categorii avem grupul de lucru prin care analizăm care este abordarea sustenabilă şi funcţională juridic, astfel încât să putem lua deciziile de a rezolva această situaţie, fie că rezolvarea înseamnă impozitarea, în unele situaţii, unde CCR a spus că nu se poate mecanismul acesta al eliminării, fie eliminare în alte situaţii”, a completat vicepremierul Dan Barna.

Vicepremierul Dan Barna a adăugat că Ministerul Muncii va veni cu propuneri pentru fiecare categorie, iar termeneul este de două luni în care pot fi propuse variante pentru fiecare categorie de pensii speciale.

Citeşte şi: Claudiu Năsui, ministrul Economiei: „Pensiile speciale au crescut cu 60% în ultimii 4 ani. Ele sunt plătite din banii pe care statul ni-i ia nouă”

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Animalul spectaculos care a fost observat în munții României. Este un simbol al puterii și a fost asociat cu Zeus, regele zeilor
Capital.ro
Schimbare în Codul Rutier. Românii care au permis de conducere scapă de amendă
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Repartitoare de căldură, obligatorii din ianuarie 2025. Cum se schimbă factura la căldură
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Viața la bloc 2024. Este obligatoriu pentru asociația de proprietari! Trebuie să respecte legea
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Austria ridică obiecțiile privind intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen
MediaFlux
ADEVĂRUL despre PENSII! Un MILION de ROMÂNI sunt AFECTAȚI DIRECT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy