”La o zi după ce un lider local al PNL, prim-vicepreședinte la Vrancea, a picat Bac-ul, la 42 de ani, cu nota 3,60 la Limba și Literatura Română, partidul Brătienilor și al Ralucăi Turcan a mai căzut un test major. Atât la nivel de comunicare, cât și de program politic. Liberalii cu altoi fesenist și-au lansat campania electorală și manifestul cu care atacă cele două rânduri de alegeri, locale și parlamentare.
Iureșul a fost bine surprins de Radu Tudor: „vibrațiile și energia evenimentului mă duc cu gândul la Cățeaua Leșinată, nu la Clubul Diplomatic”. Cât despre ceea ce s-a spus, am rămas cu impresia unei secte rupte de realitate, care vorbește pentru sine, într-un exercițiu de a se auto-convinge că știe și poate.
Va rămâne de pomină înșiruirea de obiective mărețe propuse pentru următorul deceniu. Până și comuniștii se mulțumeau cu planificarea pe cincinale.
Uite că PNL a inventat dublul cincinal! Mai rămâne să facă rost de bani pentru a construi tot ce și-au propus.
Văd că deocamdată baza de discuție sunt fondurile europene. Înainte să vorbească de un Plan Marshall de vreo 100 de miliarde de euro, era bine să-și întrebe colegii din Parlamentul European când, cum și câți din acești bani vor ajunge efectiv în România. Am atras atenția în mai multe rânduri, în articolele găzduite de Digi.ro, asupra incertitudinilor legate de fondurile UE pentru relansare economică și, mai ales, asupra necesității unei atitudini pro-active a Guvernului și a elaborării urgente a planului național de redresare.”, scrie Mihai Tudose, într-un editorial pentru Digi24.