Brandul LaDorna va fi produs, însă, în continuare în celelalte fabrici ale grupului, Albalact din Oiejdea, judeţul Alba, şi Covalact din Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna. De asemenea, societatea Dorna Lactate, preluată de Lactalis în 2008, va continua să funcţioneze. Potrivit celor mai recente date de la Ministerul de Finanţe, 411 oameni erau angajaţi, lasfârşitul anului 2018, în fabricile grupului Lactalis.
“Am fost nevoiţi să luăm această decizie după epuizarea tuturor încercărilor de eficientizare a activităţii în cele două fabrici, luând în considerare şi noua realitate economică ce ne determină să fim mai atenţi la operativitatea business-ului nostru în România şi să ne adaptăm planurile coerent, pentru a rămâne competitivi în industrie”, a declarat Giampaolo Manzonetto, director general Grup Lactalis România.
Angajaţii celor două fabrici care vor fi închise vor primi sprijin pentru găsirea unui alt loc de muncă, fie în cadrul celorlalte societăţi aparţinând Grupului în România, fie în alte companii. De asemenea, angajaţii afectaţi de măsura concedierii colective vor primi salarii compensatorii.
„Măsura concedierii colective presupune desființarea a 158 de poziții. Numărul exact al persoanelor care urmează a fi concediate îl vom putea comunica numai după ce vom ști dacă există salariați interesați să-și continue activitatea în cadrul altor companii din cadrul Grupului Lactalis România”, au declarat, pentru Capital, reprezentanţii companiei.
”Ne dorim în continuare să menţinem business-ul şi să-l creştem sănătos aici, în România, contribuind astfel la redresarea economică naţională, prin noi investiţii şi noi locuri de muncă. În egală măsură, suntem preocupaţi să protejăm drepturile fiecăruia dintre colegii noştri afectaţi de concediere şi să reducem cât de mult posibil impactul regretabil pe care acest proces îl va avea asupra lor”, a mai spus Giampaolo Manzonetto, potrivit Ziarul Financiar.
Decizia de închidere a fabricilor din Floreni şi Vatra Dornei nu afectează activitatea de colectare a laptelui de la producătorii locali.
Brandul LaDorna a fost lansat în 1998 de omul de afaceri Jean Valvis, care l-a vândut, în 2008, către francezii de la Lactalis. În prezent, grupul Lactalis deţine în România companiile Albalact, Covalact, Dorna Lactate, Rarăul, Lactate Harghita, Lactalis România, Parmalat România şi Lactalis Logistic şi are peste 2300 de angajaţi şi 7 branduri româneşti (LaDorna, Albalact, Covalact, Zuzu, Fulga, Rarăul, Poiana Florilor) – inclusiv mărci regionale (precum Friss, comercializat în judeţele Harghita şi Covasna) – şi branduri internaţionale (President, Galbani, Santal).