„Regret profund apariţia acestei situaţii, pe care o văd mai mult ca pe un accident, având în vedere performanţa profesională a ataşatului militar, aşa după cum spun cei de la MApN şi de la ambasanda noastră de la Chişinău. Pe de ală parte, există o exigenţă de comportament ireproşabil din partea reprezentanţilor României în străinătate, indiferent dacă vorbim de diplomaţii de carieră sau de reprezentanţii altor instituţii. Din punctul nostru de vedere, regulamentele sunt foarte clare. Şi ceea ce noi solicităm aici în România ca şi comportament al unor diplomaţi străini este firesc să avem poate ca aşteptare şi solicitare şi din partea reprezenanţilor români care au şi o calitate diplomatică în străinătate, în special în Chişinău şi în special în Republica Moldova”, a afirmat, duminică, la Braşov, Titus Corlăţean.
Ministrul de Externe a precizat că în urmă cu o săptămână a trimis o circulară la toate ambasadele României în străinătate privind exigenţele de comportament pentru toţi diplomaţii, dar că va face din nou o solicitare ca urmare a incidentului în care a fost implicat ataşatul militar al României la Chişinău, colonelul Danicu Tănasă, informează Mediafax.
„Am făcut şi acum o săptămână o circulară, dar acum voi solicita din nou tuturor ambasadelor României din străinătate să pună în vedere foarte clar personalului diplomatic şi tehnico-administrativ să aibă comportament adecvat în misiunile din străinătate, pentru că acolo nu se reprezintă pe domniile lor, ci reprezintă România”, a mai spus Corlăţean.
Ataşatul militar al României la Chişinău, colonelul Danicu Tănasă, a fost găsit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în stare de ebrietate la volan de Poliţia din Chişinău, ministrul Apărării, Corneliu Dobriţoiu declarând că acesta a fost retras de la post şi că va urma o anchetă.
Citeşte şi Dobriţoiu, despre cazul ataşatului militar la Chişinău: Nu e exclus să fie o provocare