Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție efectuează cercetări penale față de inculpații:
TRĂȘCULESCU ALIN – SILVIU, deputat în Parlamentul României și președinte al Organizației Județene Vrancea a unui partid politic, în sarcina căruia s-au reținut următoarele infracțiuni:
– trafic de influență,
– instigare la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, comisă în legătură cu infracțiunea de trafic de influență și
– instigare la infracțiunea de spălare a banilor, cunoscând că aceștia provin din săvârșirea infracțiunii de trafic de influență și
CALOTĂ MARIAN – VALERIU, asociat și administrator al SC MARYNA EXCLUSIV SRL, în sarcina căruia s-au reținut următoarele:
– complicitate la infracțiunea de trafic de influență,
– fals în înscrisuri sub semnătură privată, în legătură cu infracțiunea de trafic de influență, în formă continuată (5 acte materiale),
– șantaj comis în legătură cu infracțiunea de trafic de influență și
– spălare a banilor, cunoscând că aceștia provin din săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, în formă continuată (4 acte materiale).
Potrivit procurorilor, în perioada noiembrie 2010 – noiembrie 2012, inculpatul Trășculescu Alin – Silviu, în calitate de deputat în Parlamentul României și președinte al Organizației Județene Vrancea a unui partid politic, a pretins de la reprezentantul unei societăți comerciale (denunțător în cauză), inițial suma de 50.000 euro, care ulterior a fost majorată la 150.000 euro. Banii au fost pretinși cu ajutorul inculpatului Calotă Marian-Valeriu care l-a constrâns prin amenințare pe denunțător să remită lui Trășculescu Alin-Silviu sumele solicitate.
CITEŞTE ŞI Avocatul deputatului PDL de Vrancea: Am depus o plângere la DNA împotriva ordonanţei de reţinere
Pentru obținerea acestor foloase, Trășculescu Alin-Silviu a lăsat să se creadă că are influență asupra reprezentanților autorităților locale din județul Vrancea, pentru a-i determina să solicite realizarea unor obiective de investiții în cadrul Programului Național de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI) și asupra funcționarilor din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului cu atribuții de verificare, avizare și aprobare în derularea procedurii specifice aceluiași program, precum și asupra reprezentanților unei societăți comerciale, pentru a-i determina să deruleze o relație contractuală cu firma administrată de denunțător.
Din banii pretinși, Trășculescu Alin-Silviu a primit, prin intermediul lui Calotă Marian-Valeriu, în mai multe tranșe, suma totală de 464.000 lei. Pentru a crea aparența de legalitate a primirii acestor sume de bani, inculpatul Calotă Marian-Valeriu, în perioada noiembrie 2010 – noiembrie 2012, a falsificat mai multe contracte comerciale, încheiate între firma denunțătorului și SC MARYNA EXCLUSIV SRL, firma lui Calotă Marian-Valeriu, aceste înscrisuri fiind folosite pentru efectuarea plăților corespondente și justificarea acestora în evidențele contabile ale celor două societăți comerciale. În acest mod, din contul firmei denunțătorului în contul SC MARYNA EXCLUSIV SRL a fost transferată suma totală de 404.000 lei.
Ulterior, în același scop, Trășculescu Alin-Silviu a pretins denunțătorului încă 1.100.000 lei, pe care a impus să îi fie dați în două tranșe, de 50.000 lei și, respectiv, 1.050.000 lei.
În acest context, la data de 6 noiembrie 2012, în scopul obținerii acestor foloase materiale, Trășculescu Alin-Silviu l-a determinat pe inculpatul Calotă Marian-Valeriu să încheie în fals un contract, având ca obiect o operațiune comercială fictivă între firma denunțătorului și SC MARYNA EXCLUSIV SRL. Ca urmare, firma denunțătorului a transferat în contul SC MARYNA EXCLUSIV SRL suma de 1.100.000 lei, bani care au fost reintroduși în circuitul civil.
La data de 10 noiembrie 2012, inculpatul Calotă Marian-Valeriu a primit de la denunțător suma de 50.000 lei, pentru a fi remisă inculpatului Trășculescu Alin-Silviu, la cererea acestuia. Cu această ocazie, procurorii au procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
Inculpaților li s-au adus la cunoștință acuzațiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. La data de 11 noiembrie 2012, procurorii anticorupție au dispus reținerea acestora pe o perioadă de 24 de ore.
Având în vedere calitatea sa de deputat în Parlamentul României, în conformitate cu prevederile art. 72 alin. 3 din Constituția României, Direcția Națională Anticorupție l-a încunoștiințat pe Ministrul justiției cu privire la efectuarea percheziției și reținerii inculpatului Trășculescu Alin-Silviu.
Inculpatul Calotă Marian-Valeriu va fi prezentat Înaltei Curți de Casație și Justiție cu propunere de arestare preventivă pe un termen de 29 de zile.
Deputatul PDL de Vrancea, Alin Trăşculescu, a fost prins, sâmbătă seara, în flagrant la Focşani, în timp ce primea mită de la un om de afaceri, informează România TV. Democrat-liberalul a fost reţinut. Demnitarul era urmărit de DNA de mai multe luni.