„Cu directorul Unifarm, direct a vorbit domnul premier Orban”, a precizat Victor Ponta.
Întrebat de jurnalistul Victor Ciutacu ce a discutat Ludovic Orban cu şeful companiei Unifarm, liderul Pro România a explicat că nu are acces la înregistrări.
„Aveau o linie de comunicare directă”, a subliniat fostul premier.
De asemenea, Victor Ponta a amintit că PNL a atacat la CCR legea referitoare la acordarea de măşti pentru persoanele vulnerabile.
„Domnul Orban a atacat la CCR legea noastră pentru populaţie, dar în acelaşi timp a făcut achiziţia pentru cele 130 de milioane de măşti care s-a terminat acum două săptămâni şi urmau să livreze în şapte zile. Nu o să livreze nici în şapte săptămâni.
O să livreze în campanie electorală. Probabil o să scrie mic pe ele PNL sau Guvernul Orban.
Nu mai ai voie cu găleţi. Dai măşti de la Guvern din bani publici”, a conchis Victor Ponta.
Eugen Adrian Ionel a fost pus sub control judiciar de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de luare de mită, abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite, complicitate la trafic de influenţă, instigare la fals intelectual şi folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane. Procurorii anticorupţie spun că Eugen Adrian Ionel ar fi pretins 760.000 euro unui intermediar ce reprezenta o societate comercială pentru ca Unifarm, companie de stat, să atribuie un contract de achiziţie a echipamentelor de protecţie împotriva infectării cu virusul SARS-CoV-2 – 250.000 de combinezoane şi 3 milioane de măşti chirurgicale.