„Ar înseamna să fim altfel, practic diferiţi decât întreaga lume, decât toată Europa. Urmărim în fiecare zi tot ceea ce se întâmplă în Germania, în Franţa, de asemenea, în Austria, în Elveţia, Spania. Toţi încearcă să se obişnuiască cu acest virus de tip nou. Viaţa intră în normal puţin câte puţin, în fiecare zi. Bineînţeles, nu este momentul să se elimine distanţarea fizică şi anumite restricţii care s-au impus, precum şi protecţia fiecărei persoane. De asemenea, şi măsurile sanitare. De asemenea, nu trebuie lăsată garda jos în spitale. Acest lucru îl facem şi noi în fiecare zi la Bucureşti şi de aceea vreau să vă spun, în exclusivitate, faptul că sunt uimită de anumite cifre pe care le livrează acel grup de comunicare. Sunt cifre care cred că aduc foarte multă panică (…) sunt cifre inexacte, ca să nu spun un cuvânt foarte dur”, a spus Gabriela Firea, la postul Antena3, citat de Mediafax.
Primarul general al Capitalei a acuzat faptul că Grupul de Comunicare Strategică a transmis vineri că în Bucureşti mai sunt doar şase ventilatoare mecanice libere.
„Este o cifră greşită, ca să nu spun falsă şi mincinoasă, în sensul că doar spitalele Primăriei Capitalei deţin aproape 100 de ventilatoare mecanice mobile şi am achiziţionat în această perioadă încă 25 care au şi venit în Capitală. Deci dispunem de aproape 130 de ventilatoare mecanice mobile. Prin urmare, le transmit tuturor cetăţenilor din România (…) că nu este criză nici de locuri la ATI, nici de ventilatoare mecanice, nici de medici, nici de spitale. Spitalul Victor Babeş este un spital fanion în lupta cu Covid-19, are 450 de locuri şi 250 de persoane internate. Se fac, în această perioadă, mai multe externări, decât internări. Spitalul Victor Babeş nu este plin la ATI. Sunt, am înţeles, cinci persoane, iar la Colentina este un spital pavilionar cu 860 de paturi unde sunt 100 de pacienţi. Deci unde este criza de paturi?”, susţine Gabriela Firea, conform sursei citate.
De asemenea, edilul Capitalei este de părere că modul în care circulă virusul este acelaşi în toate ţările, iar Grupul de Comunicare Strategică furnizează informaţii inexacte.
„Acest grup (GCS – n.r.) dă informaţii inexacte sau poate nu şi-au luat toate informaţiile din sursele care există. Îl suspicionez (…) şi acesta este motivul pentru care se doreşte menţinerea unei stări de anxietate socială, de temere. De asemenea, probabil se iau anumite decizii, inclusiv probabil amânarea alegerilor locale pentru că în anumite cabinete se discută din ce în ce mai intens ca din motive sanitare să se amâne alegerile locale, ceea ce până la urmă pe mine una nu m-ar deranja, în cazul în care s-ar gândi să îmi facă mie un rău. Eu spun de pe acum ca atunci când se vor organiza sunt binevenite, nici mai devreme nici mai târziu”, a mai spus primarul Capitalei.